Lungul șir al sărbătorilor de iarnă se încheie în Italia pe 6 ianuarie, cu „Epifania”, care calendaristic corespunde cu „Boboteaza” de la noi.
Din punct de vedere religios însă, are o altă semnificaţie: aceea a primei recunoaşteri a divinăţii lui Isus. În această zi este comemorată vizita solemnă a Regilor Magi care au venit cu daruri la pruncul sfânt.
„Befana”, vrăjitoare bună care umple șosetele copiilor cu dulciuri și jucării în noaptea dinaintea Epifaniei
Potrivit legendei, cei trei magi s-au oprit să o întrebe pe Befana în ce direcție ar trebui să se îndrepte pentru a ajunge la Betleem și au invitat-o să li se alăture. Vrăjitoarea i-a refuzat, la fel procedând și mai târziu, când un păstor a îndemnat-o să meargă împreună cu el pentru a-l onora pe copilul Iisus.
După căderea nopții, ea a zărit o lumină puternică în ceruri, lucru care a făcut-o să se întrebe dacă nu cumva a greșit respingând oferta celor trei magi, așa că a adunat mai multe jucării ale copiilor ei plecați de pe această lume și a fugit încercând să îi ajungă din urmă pe magi și pe păstor.
Befana nu a reușit să îi găsească, după cum nu a avut nici succesul de a descoperi grajdul în care se născuse Domnul. Din acest motiv, în fiecare an, ea se străduie să dea de urma lui Iisus, dar, pentru că nu reușește să îl găsească, dăruiește cadouri și dulciuri copiilor cuminți și bucăți de cărbune (sau „carbone dolce”, o bomboană asemănătoare unui cărbune) copiilor obraznici.
În vorbirea curentă, termenul „befana” se folosește în general în sens peiorativ, desemnând o persoană urâtă, bătrână și rea.
În preajma sărbătorii capătă însă o conotație pozitivă, pentru că, în definitiv, Befana este bătrânica ce vine călare pe o mătură pentru a le aduce bucurie celor mici.
