Latina – bărbat român de 59 de ani găsit mort, cu o rană la cap, pe scările clădirii unde locuia.

Este vorba despre un bărbat român de 59 de ani, pe nume Petru Gălan, care a fost găsit mort în data de 8 ianuarie, 2017, de către un vecin, pe scările clădirii în care locuia, aproape de ușa locuinței sale, un apartament de pe via Colombo din Roccagorga, provincia Latina.

Bărbatul avea o rană la cap care, inițial, i-a făcut pe anchetatori să ia în considerare o probabilă crimă, însă, această posibilitate a fost eliminată în urma anchetei condusă de procuroarea adjunct Luigia Spinelli, care a decis că decesul a survenit în urma unui accident.

Urmând această teorie, procuroarea Spinelli nu a mai cerut nici măcar autopsia corpului neînsuflețit, ci a cerut doar examinarea externă a cadavrului de către medicul legal. Pe de altă parte, și vecinii de casă ai conaționalului nostru au declarat că nu au auzit zgomote suspecte, în jurul orei la care bărbatul român a murit.

Petru Gălan mai locuia cu un conațional în apartamentul din via Colombo dar acesta este plecat în vacanță, în România, în aceste zile.

Distribuie acest articol