Parlamentul italian a decis: până la 8 ani închisoare pentru cine exploatează muncitorii în agricultură!

Parlamentul italian a aprobat în data de 17 octombrie, 2016, noua lege care se pronunță împotriva muncii la negru și a exploatării persoanelor în agricultură.

Propusă de ministrul Agriculturii, Maurizio Martina și de ministrul Justiției, Andrea Orlando, legea a fost aprobată în luna iulie de Senat, după care a fost supusă votului Camerei Deputaților spre aprobare.

Zilele trecute, legea a fost aprobată cu 346 voturi pentru, nici unul contrar iar deputații de la Forza Italia și de la Lega Nord s-au abținut de la vot.

Noua lege, prevede o înăsprire a sancțiunilor civile și administrative ale patronilor și a intermediarilor lor, în cazul în care se folosesc de muncitori fără forme legale.

Se introduce și pedeapsa cu închisoare de până la 6 ani pentru cine exploatează fără forme legale lucrătorii și în același timp se stipulează un nou plan de intervenții care să susțină drepturile muncitorilor care lucrează în domeniul agricol ca sezonieri.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Deasemenea, noua lege stabilește printre altele:

  • confiscarea bunurilor patronilor care exploatează forța de muncă a lucrătorilor;
  • arestarea imediată în caz de flagrant a angajatorului și închisoare de la 5 la 8 ani, pentru folosirea violenței, a amenințării și a intimidării împotriva lucrătorilor exploatați;
  • sunt înăsprite pedepsele pentru nerespectarea drepturilor lucrătorilor de către angajatori așa cum sunt redate în Contractul Colectiv de Muncă, în ce privește orarul de muncă, plata corectă a orelor lucrate efectiv, dreptul la zilele săptămânale de repaus și la cele anuale de concediu;
  • se consideră, de asemenea, încălcări ale legii și lipsa condițiilor de igienă elementară și a normelor de siguranță la locul de muncă.

Noile măsuri vor conduce la normalizarea condițiilor de muncă existente și la legalizarea mijloacelor care să ușureze munca lucrătorilor în domeniul agricol. Ultimele statistici existente în sistemul social italian arăta că, peste 400.000 de oameni lucrau ilegal în agricultură în Italia. Aceștia sunt supuși deseori la tratamente discriminatorii și sunt exploatați la maximum de către angajatori.

Guvernul italian a pus la dispoziție un număr de telefon gratuit (il numero verde Antitratta), activ în toate zilele săptămânii, pe parcursul celor 24 de ore, pe tot teritoriul național al Italiei și care oferă ajutor și asistență victimelor exploatării la locul de muncă, punându-le în contact cu serviciile de asistență socială teritoriale.

800 290 290

Serviciul este disponibil în mai multe limbi, printre care: română, engleză, albaneză, rusă, franceză, spaniolă, arabă, chineză, nigeriană, etc.

Numărul poate fi apelat de victime, forțe de ordine sau toți cei care ar avea de semnalat un caz de abuz, violență sau exploatare la un loc de muncă în agricultură.

Cetăţenii români interesaţi să lucreze în Italia trebuie să analizeze cu atenţie ofertele de muncă şi să se asigure că raportul de muncă se va desfăşura în baza unui contract de muncă.

Ce trebuie să stie românii care lucrează în agricultură în Italia:

  • contractul italian prevede o durată a zilei de muncă de 6 ore şi 30 de minute;
  • în Italia, plata pentru o zi de muncă în agricultură este de circa 52 de euro;
  • cine lucrează în agricultură în Italia, are dreptul la şomaj agricol;
  • dacă se întâmplă un accident de muncă, aveți dreptul la o indemnizaţie;
  • dacă copiii dumneavoastră au rămas în România, aveți dreptul la alocația pentru nucleul familial;
  • dacă ați suportat cheltuieli medicale în Italia, ați putea avea dreptul la rambursarea cheltuielilor.

Începând cu 01.01.2012 cetățenii români se pot angaja în Italia în aceleași condiții ca și cetățenii italieni, fără să mai fie necesară obținerea unei autorizări de angajare.

Cum să mă angajez legal la un loc de muncă în Italia?

  • trebuie să obţineţi de la autoritatea competentă (Agenzia delle Entrate), codul fiscal (codice fiscale);
  • cu cel puţin o zi înainte de începerea propriu-zisă a muncii, angajatorul este obligat să transmită comunicarea obligatorie cu privire la începerea raportului de muncă la centrul pentru plasare în muncă competent (centro per l’impiego) și la institutele de protecție socială competente (Institutul Naţional pentru Protecţie Socială – I.N.P.S. și Institutul Naţional de Asigurare împotriva Accidentelor de Muncă şi Bolilor Profesionale – I.N.A.I.L.), în conformitate cu prevederile legislației italiene în domeniu;
  • trebuie să solicitaţi înscrierea în Registrul de evidenţă a populaţiei (Anagrafe) de la nivelul Primăriei locale, în caz de ședere mai mare de 3 luni.

Exploatarea prin muncă a lucrătorilor migranţi din sectorul agricol şi cel de construcţii mai ales în câteva regiuni din Italia de sud este răspândită pe larg. Aceştia câştigă cu 40 la sută mai puţin dar lucrând mai mult ca muncitorii italieni. Victimele acestui fenomen sunt migranţii din Africa şi Asia dar şi cetăţeni UE, preponderent bulgari şi români.

Distribuie acest articol