Piacenza – accident grav între 4 TIR-uri pe A21. Șofer român de 24 de ani decedat pe loc.

Accident foarte grav ieri, 20 decembrie, 2016, în jurul orei 13, pe A21, la kilometrul 157, în apropierea autogrill-ului Trebbia Sud, unde, din cauze încă necunoscute, patru TIR-uri s-au tamponat ducând la moartea unuia dintre șoferi.

Șoferul decedat, Ilie-Emilian Vântu, cetățean român de doar 24 de ani, conducea un TIR platformă cu care transporta mai multe autovehicule, iar în urma impactului foarte puternic acesta a rămas zdrobit în cabina TIR-ului, murind pe loc.

În câteva minute au sosit și medicii cu ambulanța de la Crucea Roșie dar nu au mai putut face altceva decât să constate decesul tânărului român, în timp ce ceilalți șoferi au scăpat cu răni ușoare sau, unii dintre ei, fără nici o rană.

La locul accidentului au intervenit 5 unități de pompieri și a fost necesară și intervenția a 2 macarele pentru a scoate de pe carosabil TIR-urile și automobilele căzute de pe platforma condusă de șoferul român, unul dintre automobile ajungând chiar pe cabina TIR-ului, lucru care a îngreunat scoaterea corpului neînsuflețit al românului din interiorul cabinii de către echipa de descarcerare.

Distribuie acest articol