Români dispăruți în Italia – trei cazuri prezentate în luna noiembrie.

În ultimele 2 săptămâni, la binecunoscuta emisiune italiană dedicată persoanelor dispărute ”Chi l’ha visto”, printre alte cazuri, au fost anunțate și două persoane de cetățenie română dispărute recent, cazuri care, sperăm, cu contribuția voastră, a cititorilor, noștri, să ajutăm autoritățile să-i găsească într-un timp cât mai scurt. La aceste 2 cazuri se mai adăugă și un caz prezentat de noi pe data de 15 noiembrie, 2016. Vă prezentăm mai jos cazurile unul câte unul.

1478882880991guralatagheorghe_schedaCel mai recent, este cel al lui Gheorghe Gurălată, 55 de ani, care locuiește și lucrează la Roma. A dispărut în data de 4 noiembrie, 2016, din zona Ponte di Nona. În acea dată, Gheorge nu s-a prezentat la servici, drept urmare, șeful său a dat alarma. Soția lui Gheorghe a găsit acasă documentele bărbatului și niște bani, însă bărbatul avea la el telefonul mobil care se pare că este stins de la acea dată.

Bărbatul are 1,76 metri înălțime, ochi căprui, păr grizonant și, ca semn particular, are o cicatrice sub ochiul drept și o mică cicatrice sub buza de jos, în partea stângă. La momentul dispariției, Gheorghe Gurălată era îmbrăcat cu o bluză verde închis și o pereche de blugi.

1479465323414dobremadalin_schedaCel de-al doilea caz prezentat de emisiunea italiană este cel al lui Mădălin Dobre, 37 de ani, dispărut în data de 28 septembrie, 2016, din Bastia Umbra, provincia Perugia.

Mădălin are 1,78 metri înălțime, ochi căprui, păr grizonant, și la momentul dispariției era îmbrăcat într-o cămașă de blugi peste un tricou de culoare gri și purta o șapcă verde. De asemenea avea o pereche de blugi iar încălțămintea sa era marca ‘Nike’ de culoare albă.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Ca semne particulare, bărbatul are tatuat un scorpion pe gât și diverse tatuaje pe ambele brațe.

radÎn final, readucem în atenția dumneavoastră cazul lui Gheorge Dănuț Rad, 35 de ani, declarat dispărut din data de 10 noiembrie, 2016, din localitatea Potenzoni, care aparține de comuna Briatico, provincia Vibo Valentia, unde a fost văzut ultima dată.

Dănuț are o înălțime de 1,80 metri, constituție slabă, păr blond, scurt, piele deschisă la culoare și din ceea ce ne-au comunicat carabinierii de la unitatea din Briatico, bărbatul are 4 dinți lipsă din față, din partea de sus, lipsă, și vorbește foarte puțin limba italiană.

Era îmbrăcat cu o geacă de culoare albastru închis, largă și îi ajunge până la genunchi, pantaloni și încălțăminte de culoare închisă și pe cap purta o șapcă largă de culoare albastră cu o dungă roșie pe mijloc. Mai jos puteți vedea și o imagine mai clară a românului, trimisă de carabinierii din Briatico.

Oricine are orice fel de informație despre unul sau mai mulți dintre acești bărbați români, este rugat să sune de urgență la numărul 112 – Carabinieri sau la 113 – Polizia Statale pentru a ajuta autoritățile să-i găsească.

Distribuie acest articol