17 februarie 1993: Academia Română a hotărât revenirea la scrierea cu „â” în interiorul cuvântului și a formei „sunt” în loc de „sînt”.

Hotărârea a fost luată în conformitate cu art. 4 din Statutul Academiei Române și prevedea:

Se va reveni în grafia limbii române la utilizarea lui â în interiorul cuvintelor şi a formei sunt(suntem, sunteţi), în conformitate cu hotărârile adoptate de Academia Română înainte de 1948, consecinţă a unui îndelungat proces istoric.

Literele â şi î corespund aceluiaşi sunet, întrebuinţându-se după următoarele reguli:

  1. a. „î” se scrie întotdeauna la începutul și la sfârșitul nemijlocit al cuvântului: îl îmbrățișez, împărat, înger, își, îți, amărî, coborî, târî, urî…;
  2. tot cu „î” scriem și în corpul cuvintelor, când, prin compunere, „î” de la mijlocul cuvintelor ajunge medial: neîmpăcat, neîndurat, neînsemnat, preaînălțat, preaîntâmpinat.

Vom scrie „într-însul”, dar „dânsul”;

  1. în toate celelalte cazuri se scrie, în corpul cuvintelor, „â”: bând, când, făcând, gât, mormânt, râu, român, sfânt, vânt..;

Prin urmare, nu vom scrie niciodată  „Ân cele din urmă, am plătit ântreţinerea”  ci vom scrie „În cele din urmă, am plătit întreţinerea”.

Nu vom scrie niciodată „ânceput”, „ânger”, „ânsă” ci „început”, „înger”, „însă”.

Deasemenea, nu vom scrie „bineânțeles” ci „bineînțeles”.

Să fii elev de şcoală primară sau străin dornic să înveţe limba română şi să te loveşti de asemenea reguli este într-adevăr, o provocare. În mod normal, regulile unei limbi trebuie să uşureze învăţarea ei, nu s-o complice.

Decizia luată în 1993 de Academia Română complică profund şi inutil viaţa celor care se exprimă în româneşte. De ce? Simplu. Fiindcă ea alocă două litere, „â” şi „î”, unui singur sunet, „î”, urmând ca literele respective să fie folosite în funcţie de poziţia pe care o ocupă în cadrul cuvântului. Este o eroare ştiinţifică majoră, după unii critici literari, care a fost scuzată, la vremea ei, printr-un argument din zona sentimentalismului anticomunist, cum că „î” ar fi fost impus de sovietici. Dar este dovedit faptul că „î” era folosit și înainte de apariţia lingviştilor sovietici.

î-ul din i a fost practicat, de mari nume ale literelor româneşti, la Viaţa Românească, încă din anii ’20 ai secolului al XIX-lea.

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Te-ar mai putea interesa

Publicitate
Susține publicația noastră!