18 decembrie – Ziua Minorităților Naționale din România.

La 18 decembrie 1992, Adunarea generală a ONU a adoptat Declarația cu privire la drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale, etnice, lingvistice și religioase. Documentul internațional oferă o garanție a drepturilor minorităților în general, astfel încât mai multe state i-au recunoscut importanța prin declararea zilei de 18 decembrie ca Zi a Minorităților Naționale.

România s-a raliat acestui context internațional prin aprobarea HG nr. 881/1998 pentru declararea zilei de 18 decembrie ca fiind Ziua Minorităților Naționale din România. Aceasta este sărbătorită de toate minoritățile etnice din țara noastră, care au cel puțin un reprezentant în Camera Deputaților: maghiari, armeni, slovaci, cehi, greci, tătari, ruteni, germani, croați, sârbi, turci, ruși, lipoveni, polonezi, albanezi, ucraineni, bulgari, romi, macedoneni, evrei.

O Românie modernă și democratică care se construieşte pe sine, şi aspiră la o dezvoltare armonioasă, prosperitate şi emancipare pentru toţi cetăţenii săi nu poate ignora minorităţile naţionale, cetăţeni diferiţi prin origine, limbă, istorie şi tradiţii, dar egali în demnitate, drepturi şi îndatoriri cu cetăţenii români majoritari. La ora democratizării şi integrării în marea patrie a tuturor naţiunilor europene, rolul minorităţilor naţionale se cuvine în egală măsură să fie cunoscut mai bine, recunoscut şi reevaluat, deoarece ceea ce în anumite epoci a putut părea unora o povară şi o problemă dificilă, uneori imposibil de rezolvat, a devenit astăzi o bogăţie şi un vehicul spre o mai bună integrare în marea simfonie a națiunilor europene, o punte de legătură între români şi popoarele continentului european.

- Mai multe după publicitate -