„Eram şi eu un boţ cu ochi, o bucată de humă însufleţită din Humuleşti.” I. Creangă, 180 de ani de la naștere

Pe 1 martie 1837 se năştea la Humulești Ion Creangă, considerat unul dintre cei mai mari scriitori români.

Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, Ion Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice Amintiri din copilărie.

„Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească din Humuleşti, la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt, de crăpau maţele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam când începusem a merge copăcel, la cuptiorul pe care mă ascundeam, când ne jucăm noi, băieţii, de-a mijoarca, şi la alte jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie!” Amintiri din copilărie.

În 1847, începe şcoala de pe lângă biserica din satul natal.

Fiu de ţăran, este pregătit mai întâi de dascălul din sat, după care mama sa îl încredinţează bunicului matern, „tatăl mamei, bunicu-meu David Creangă din Pipirig”, care-l duce pe valea Bistriţei, la Broşteni, unde continuă şcoala. În 1853 este înscris la Şcoala Domnească de la Târgu Neamţ sub numele Ştefănescu Ion, unde îl are ca profesor pe părintele Isaia Teodorescu zis Popa Duhu.

După dorinţa mamei, care voia să-l facă preot, este înscris la Şcoala catihetică din Fălticeni,„fabrica de popi”, cum îi spunea scriitorul. Aici apare sub numele de Ion Creangă, nume pe care l-a păstrat tot restul vieţii. După desfiinţarea şcolii din Fălticeni, este silit să plece la Iaşi, absolvind cursul inferior al Seminarului teologic „Veniamin Costachi” de la Socola.

Din 1855 până în 1859 urmează cursurile seminarului, iar apoi, luându-şi atestatul, revine în satul natal. Se însoară mai târziu la Iaşi cu Ileana, fiica preotului Ioan Grigoriu de la biserica Patruzeci de sfinţi din Iaşi, devenind diacon al acesteia, la 26 decembrie 1859.

La 19 decembrie 1860 se naşte unicul său fiu, Constantin.

După ce timp de 12 ani este dascăl şi diacon la diferite biserici din Iaşi, este exclus definitiv din rândurile clerului la 10 octombrie 1872, deoarece a fost părăsit de nevastă, a tras cu puşca în ciorile care murdăreau Biserica Golia şi s-a tuns ca un mirean, lucruri considerate incompatibile cu statutul de diacon.

În 1993, el a fost reprimit post-mortem în rândurile clerului. Ca urmare a excluderii din cler, ministrul Tell îl destituie şi din postul de institutor, însă venirea lui Titu Maiorescu la minister contribuie la renumirea sa pe acest post. A colaborat la elaborarea a patru manuale şcolare.

În 1873 se încheie procesul său de divorţ, copilul său de 12 ani fiindu-i dat în îngrijire. A căutat o casă în care să se mute, alegând o locuinţă în mahalaua Ţicău cunoscută mai târziu din scrierile sale ca „bojdeuca din Țicău.”

În 1875, îl cunoaște pe Mihai Eminescu, atunci revizor școlar la Iași și Vaslui, cu care se împrietenește. Între 1875 și 1883, la îndemnul poetului, scrie cele mai importante opere ale sale.

S-au împrietenit în scurt timp, Eminescu fiind impresionat de hazul lui Creangă, de felul în care rostea vorbele, proverbele şi zicătorile din popor, de mintea ageră pe care o avea.

„Bădie Mihai,

Ce-i cu Bucureștiul, de ai uitat cu totul Ieșul nostru cel oropsit si plin de jidani? O fi musai viață burlăcească pe acolo, dar nu se cade să ne uiți prea de tot. Veronica a fost azi pe la mine si mi-a spus că și cu dânsa faci ca și cu mine. De ce? Ce rău ți-am făcut noi?! De Crăciun te asteptăm să vii. Tinca a pregătit de toate si mai ales „sarmalele“, care ție îți plăceau foarte mult. Eu am început, de, ca prostul, să scriu, dragă Doamne, o comedie. Când voi isprăvi-o, nu știu. Atâta știu, că subiectul e copiat, așa cum prea bine știi că pot copia, e luat din viața de măhala, unde stau de când am părăsit Humuleștii. M-am întâlnit cu fratele Conta. La Ieși ninge frumos de ast-noapte, încât s-a făcut drum de sanie. Ciricul e mai frumos acum. Vino, frate Mihai, vino, căci fără tine sunt străin.

Te sărut pe frunte, Ion Creangă.”

Între 1883 şi 1889 Creangă a fost bolnav de epilepsie şi a suferit foarte mult la aflarea bolii şi apoi a decesului lui Eminescu, şi al Veronicăi Micle.

Ion Creangă moare pe data de 31 decembrie 1889, în casa sa din cartierul Ţicău. Este înmormântat la 2 ianuarie 1890 la cimitirul Eternitatea din Iaşi.

Printre cele mai cunoscute opere ale sale se numără: poveştile „Capra cu trei iezi”, ‘„Dănilă Prepeleac”, ‘„Fata babei şi fata moşului”, ‘„Povestea lui Harap Alb”, ‘„Ivan Turbincă”, „Povestea porcului”, „Punguţa cu doi bani” şi „Soacra cu trei nurori”; povestirile „Moş Ion Roată şi Unirea”, ‘„Păcală”, ‘„Prostia omenească” şi „Ursul păcălit de vulpe” şi evident romanul autobiografic „Amintiri din copilărie”.

Despre Ion Creangă nu trebuie scris, nu trebuie vorbit. Creangă trebuie doar citit. Și-atât! Doar astfel reușești să înțelegi complexitatea înțelepciunii sale populare cu care a ajuns să transforme în adevărate opere literare, simple întâmplări din viața și copilăria unui băietan, dintr-un pitoresc sat de munte românesc.

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Te-ar mai putea interesa

Publicitate
Susține publicația noastră!