21 decembrie 1989. Noi am tras în noi?

576

Consider că morților din decembrie le datorăm termenul de revoluție când vorbim despre evenimentele din decembrie 1989, chiar dacă suntem convinși de-acum că în paralel a fost o lovitură de stat.

Le datorăm asta celor care au murit atunci, pentru că cei care au murit, au făcut-o cu sentimentul că sunt într-o mișcare revoluționară menită să schimbe ceva.

Asta nu înseamnă că nu ştim că în paralel a fost o lovitură de stat și că ieşirea în stradă a oamenilor a fost în mare măsură organizată. Dar cei care au murit absolut fără nicio vină, dar cu un curaj, în care poate intra și multă inconștienţă pentru că au fost extrem de tineri, merită drept omagiu folosirea acestui termen. De revoluție!

Evenimentele revoluționare de la București din 21 decembrie 1989:

În data de 21 decembrie, a fost convocată în jurul prânzului o mare adunare populară menită să exprime sprijinul populației față de conducerea de partid și de stat. Vorbind de la balconul Comitetului Central, Ceaușescu a evocat o serie de realizări ale societății socialiste. Populația a rămas indiferentă la cele auzite, doar rândurile din față îl sprijineau pe Ceaușescu cu scandări și aplauze.

Ceaușescu nici nu a reușit să înțeleagă evenimentele, iar incapacitatea sa de a trata situația a ieșit din nou în evidență când a oferit, într-un act de disperare, creșterea salariilor muncitorilor cu 100 de lei pe lună, continuând să laude realizările „revoluției socialiste” dar neînțelegând că altă revoluție se desfășura chiar în fața sa.

Sunetul unor petarde venind dinspre marginea adunării au transformat manifestația în haos. Speriată la început, mulțimea s-a împrăștiat. O parte dintre participanții la adunare s-au regrupat lângă hotelul Intercontinental și au început o manifestație de protest care apoi a devenit revoluție.

Încercările ulterioare ale cuplului Ceaușescu de a recâștiga controlul mulțimii folosind formule ca „Alo, alo!” sau „Stați liniștiți la locurile voaste!” au rămas fără efect.
Mulțimea a plecat pe străzi, aducând capitala, la fel ca Timișoara și alte orașe importante, în dezordine.

Oamenii au început să strige sloganuri anticomuniste și anticeaușiste: „Jos dictatorul!”, „Moarte criminalului!”, „Noi suntem poporul, jos cu dictatorul!”. În cele din urmă, protestatarii au invadat centrul din Piața Kogălniceanu până în Piața Unirii, Piața Rosetti și Piața Romană.
Pe statuia lui Mihai Viteazul un tânăr flutura un tricolor fără stema comunistă.

Ceaușescu, soția sa, precum și alți oficiali, s-au panicat, iar dictatorul s-a întors în interiorul clădirii. Transmisiunea directă a mitingului a fost întreruptă, dar oamenii care se uitau la televizor văzuseră destul ca să-și dea seama ce se întâmplă. Încercările lui Ceaușescu de a liniști populația luaseră o întorsătură neașteptată.

În cursul după-amiezii, în aceeași zi, Nicolae Ceaușescu a ținut o teleconferință susținând că evenimentele ultimelor zile sunt organizate și dirijate cu scopul de a destabiliza țara și îndreptate împotriva integrității și independenței României. „Trebuie să demascăm și să respingem cu hotărâre această acțiune și să o lichidăm. Nu se poate pune decât problema lichidării în cel mai scurt timp a acestor acțiuni conjugate împotriva integrității, independenței, a construcției socialiste, a bunăstării poporului.” 

S-a pronunțat, pentru mobilizarea generală a forțelor armate, a deschiderii focului împotriva populației.

Mai târziu, începând cu orele 18, a început reprimarea propriu-zisă care a durat până a doua zi, ora 3 dimineața. Protestatarii, neînarmați și neorganizați au fost întâmpinați de soldați, tancuri, TAB-uri, oameni din Securitate îmbrăcați în haine civile și ofițeri ai Unității Speciale de Luptă Antiteroristă.

S-a tras asupra mulțimii de pe clădiri, străzi laterale și din tancuri. S-au înregistrat multe victime prin împușcare, înjunghiere, sau strivite de vehiculele armatei. Un TAB a intrat în mulțime în apropierea Hotelului Intercontinental. Pompierii blocau mulțimea cu jeturi de apă puternice, iar milițienii băteau și arestau oamenii.

Protestatarii au reușit să construiască o baricadă de apărare în fața Restaurantului Dunărea, care a rezistat până la miezul nopții, dar a fost doborâtă în cele din urmă de forțele de ordine.

Se organizaseră puncte de colectare, unde erau adunați protestatarii care erau capturați. După identificare și înregistrare erau transportați la închisoarea Jilava.
După lansarea zvonului între scutieri că în Piața Romană mai mulți colegi de-ai lor au fost înjunghiați cu șurubelnițe, toți pasagerii care au coborât în stația de metrou din Piața Universității au fost bătuți.

Foarte mulți copii, femei sau bătrâni au fost maltratați, târâți pe jos, obligați să se culce pe burtă, unii peste alții, în grămezi.

A fost o noapte incendiară. Focurile de armă nu au încetat să se audă, până la 3 dimineața, ora la care cei care au supraviețuit au părăsit străzile. După înăbușirea revoltei, străzile au fost spălate de sânge de mașinile salubrității.

Morții au fost incinerați și s-a interzis autopsierea victimelor decedate. Multe fotografii ce au rămas ca dovezi au fost făcute din elicopterele care au survolat zona și de turiștii aflați în turnul hotelului Intercontinental, aflat lângă Teatrul Național, peste drum de Universitate.

A doua zi, în 22 decembrie 1989, vestea înăbușirii în sânge a demonstranților a ajuns în scurt timp la toată populația Bucureștiului și a țării.

Distribuie acest articol:
 
Urmărește-ne pe Facebook: