Organizația Națiunilor Unite (ONU), este succesoarea Societății Națiunilor, care a activat în perioada interbelică. Societatea Națiunilor a fost prima organizație internațională, având ca obiectiv principal apărarea păcii și securității internaționale.
În timpul celui de-al doilea război mondial, statele din coaliția antifascistă au considerat necesară înlocuirea Societății Națiunilor cu o nouă organizație, deoarece aceasta se dovedise incapabilă să împiedice izbucnirea acestui război, precum și a altor conflicte anterioare lui. În cadrul conferințelor internaționale ale principalelor state din coaliția antifascistă, (S.U.A., Anglia și fosta U.R.S.S.) a fost dezbătută și chestiunea înființării unei noi organizații cu scopul apărării păcii în lume.
Astfel, ia ființă Organizația Națiunilor Unite (abreviat: ONU), care este cea mai importantă organizație internațională din lume. Va fi fondată în 1945, imediat după al doilea război mondial și are astăzi 194 de state membre. Întemeierea ei a constat din semnarea, de către membrii ei fondatori, a Cărții Organizației Națiunilor Unite.
Potrivit acestui document, ONU are misiunea de a asigura:
– pacea mondială;
– respectarea drepturilor omului;
– cooperarea internațională;
– respectarea dreptului internațional.
Sediul central al organizației este la New York.
ONU utilizează 6 limbi oficiale: araba, chineza, engleza, franceza, rusa și spaniola.
Deoarece ONU nu are propria forță militară, aceasta este asigurată prin voluntariat de către statele membre. Soldații sunt uneori porecliți „Căștile albastre” din cauza echipamentului specific.
Forța de menținere a păcii a primit Premiul Nobel Pentru Pace în anul 1988.
Drepturile omului au fost motivul principal pentru crearea Națiunilor Unite.
Atrocitățile celui de-al doilea război mondial și genocidurile au determinat ca noua organizație să prevină tragedii similare în viitor. Un prim obiectiv a fost acela de a crea un cadru legal pentru a lua în considerare și a lua hotărâri asupra violărilor drepturilor omului.
Declarația Universală a Drepturilor Omului, a fost adoptată de Adunarea Generală în 1948 ca un standard comun de realizare pentru toți.
Organizația Națiunilor Unite și diferitele agenții ale sale joacă un rol important în implementarea și respectarea principiilor din Declarația Universală a Drepturilor Omului. Un astfel de caz este sprijinul acordat de organizație țărilor ce se află în tranziție spre democrație.
România în ONU:
Deși dorința României de a face parte din ONU a fost exprimată oficial încă din 1946, aderarea acesteia a fost blocată până în 1955. La 14 decembrie 1955 Adunarea generală a decis, prin rezoluția nr. 995 , primirea României în ONU, alături de alte 15 state participante la vremea respectivă.
Cele mai recente dezbateri din organizaţia mondială privind relaţiile dintre ONU şi organizaţiile regionale au evidenţiat faptul că acestea trebuie să fie fundamentate pe principiile complementarităţii şi sprijinului reciproc. Această temă reprezintă, de altfel, alături de reforma ONU, unul dintre obiectivele urmărite, cu prioritate, de România în cadrul organizaţiei.
Prin toate demersurile sale, inclusiv din perspectiva de membru al Uniunii Europene, România îşi concentrează, în mod constant, toate resursele politice şi diplomatice pentru reflectarea intereselor sale naţionale în procesul de consolidare a profilului său politic regional şi global.
