Antonio Lucio Vivaldi este cel mai de seamă reprezentant al barocului muzical veneţian. S-a născut la Veneţia la 4 martie 1678, în urma mariajului dintre Giovanni Battista Vivaldi şi Camilla Calicchio și a trecut la cele veşnice la 28 iulie 1741.
Îmbrățișând de timpuriu calea preoției, Antonio Vivaldi a fost supranumit și Il Prete Rosso (Preotul Roșu), datorită culorii părului său, moștenit de la tatăl său.
Înzestrat cu un auz excepțional, virtuoz curajos care improviza cu plăcere și dirijor celebru (unul dintre primii din istorie), Vivaldi și-a consacrat întregul geniu descoperirii neîncetate a unor noi combinații ritmice și armonice și a unor îmbinări imprevizibile de instrumente.
Muzica instrumentală era pentru epoca lui Vivaldi ceva foarte greu de acceptat. Pentru foarte mulţi auditori era ceva abstract, ei considerând cuvintele drept sufletul muzicii.
Aceasta era pentru marele compozitor provocarea mult aşteptată de el, trebuia să răspundă la cerinţele publicului, dar în acelaşi timp trebuia să aducă ceva nou, ceva de efect.
Scriind în 1725 celebrele concerte „Anotimpurile”, pe baza unui program literar, Vivaldi a manifest la început unele îndoieli asupra capacităţii muzicii de a exprima într-un mod clar complexul gândirii şi sentimentelor omeneşti, îndoieli pe care le aveau şi alţi muzicieni şi care s-au prelungit până târziu la compozitorii romantici.
Vivaldi voia să-i ajute pe ascultători să înţeleagă muzica însăşi, să faciliteze transformarea percepţiei auditive într-o imagine complexă, adăugând fiecărui tablou o imagine literară. Imitând în scurte pasaje sunetele variate ale naturii, fie murmurul izvorului sau şuieratul vântului, fie ciripitul păsărilor, „Anotimpurile” lui Vivaldi nu reproduc decât ceea ce este esenţial.
Prin această operă magnifică, marele artist a căutat să reprezinte simbolic vârstele omului şi relaţia lui cu cosmosul.
Animat de aceleaşi sentimente şi având o concepţie similară de viaţă, poetul Metastasio publica în 1719 o canzonettă, intitulată „Primăvara”, iar peste cinci ani scria „Vara”, piese cu versuri idilice, animate de un conglomerat de sentimente sugestive care se succedau regulat.
Sub influenţa acestor piese de răsunet, Vivaldi s-a hotărât să compună muzica în care să descrie cele patru anotimpuri, alcătuind o creaţie pe care selectul auditoriu veneţian o considera a fi în sfârşit la modă.
Prin intermediul „Anotimpurilor” sale, Antonio Vivaldi rămâne şi astăzi unul dintre cei mai ascultaţi şi îndrăgiţi compozitori ai barocului veneţian.
Vivaldi a exercitat o influenţă puternică în dezvoltarea ulterioară a muzicii concertante, în clasicismul vienez, prin reprezentanţii săi cei mai de seamă: Haydn, Mozart şi Beethoven.
Cuceririle vivaldiene în domeniul creaţiei instrumentale nu au avut un impact doar asupra genurilor cărora acestea li se adresau în mod direct (respectiv concertelor sau sonatelor) ci asupra muzicii baroce în ansamblul ei, încât pe bună dreptate se poate vorbi despre un anume spirit concertant vivaldian care a revoluţionat şi a animat întreaga creativitate muzicală barocă veneţiană şi europeană.
