Fraudă de milioane în Italia. 400 de români lucrau ilegal, cu contracte de muncă încheiate în România

Garda de Finanțe din Pordenone a descoperit 400 de lucrători români ilegali și o fraudă fiscală de ordinul milioanelor în zona de nord-est a Italiei, șapte cetățeni români sunt cercetați pentru fraudă fiscală și angajare ilegală, au fost de asemenea identificate 5 societăți ilegale „de investiții” și a fost pusă sub sechestru suma de 840 000 de euro.

Ancheta, efectuată de agenții Gărzii de Finanțe, a identificat mai multe companii românești, cu sedii formale în Italia, care nu au respectat nicio obligație fiscală către stat. Potrivit celor constatate, aceste societăți furnizau forță de muncă românească pentru șantierele și fabricile italiene din provinciile Udine, Gorizia, Veneția și Treviso.

Muncitorii erau angajați cu contracte de muncă încheiate în România și cu salarii de câteva sute de euro pe statul de plată. În realitate, la locul de muncă aceștia erau plătiți cu 6 – 9 euro pe oră, ajungând la salarii lunare cuprinse între 1 400 și 2 000 de euro, aproape în conformitate cu contractele naționale italiene. Numai că diferența de bani, dintre salariul înregistrat pe statul de plată și cel real, muncitorul o primea la negru.

Comandantul provincial al Gărzii de Finanțe din Pordenone, colonelul Stefano Commentucci, a explicat pentru ANSA detaliile anchetei privind frauda fiscală și angajarea ilegală: „Natura acestor infracțiuni nu se limitează la încălcarea raportului de muncă, ci este legată și de alte tipuri de infracțiuni, cum ar fi infracțiuni declarative, despăgubiri frauduloase și concurență neloială împotriva companiilor oneste.”

Veniturile la negru primite de muncitori, pentru care nu s-au plătit taxele aferente, se ridică la suma de 5,3 milioane de euro, iar impozitele și contribuțiile neachitate la 3,1 milioane de euro.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Distribuie acest articol