9 copii orfani într-un sat sărac din România se luptă cu nevoile vieții. Trei dintre ei au doar câteva luni

O poveste cutremurătoare care vine dintr-un sat sărac din județul Vaslui unde 9 copii au rămas în aceste zile fără de tată.

Bogdan și Olguța Chiriac locuiau în satul Păltiniș, comuna Băcești din Vaslui, iar vara trecută, când Olguța a mers la spital să nască, a dat la lumină nu unul, nu doi ci trei copilași frumoși și sănătoși! Erau trei fetițe care s-au adăugat celor șase frățiori care le așteptau acasă.

E grea viața la țară în România cu 9 copii, dar Bogdan era un tată vrednic și cu ajutorul pastorului misionar Paul Marica a mai construit o cameră pentru că în singura pe care o aveau și unde dormeau cu toții începuse să nu mai fie loc.

Pe 26 ianuarie Bogdan, 36 de ani, a mers ca de obicei în pădure la adunat lemne pentru foc împreună cu fratele său, Petrică. Le căra aproape zilnic, cu spatele, erau singura sursă de căldură pentru copilașii săi în toiul iernii. La un moment dat, Bogdan a început să se simtă rău și s-a așezat jos, în zăpada mare, pentru că nu mai avea putere să facă nici un pas. De acolo, de jos, Bogdan nu s-a mai ridicat, a murit în urma unui infarct, la numai 36 de ani lăsând în urmă o soție și 9 copii. Cel mai mare are abia 14 ani, cele mai mici, abia câteva luni.

Dacă pentru fiecare dintre noi viața ni se pare uneori grea și problemele de neînvins, aș propune să ne punem o clipă în pielea Olguței Chiriac, a acestei mame rămasă singură într-un sat uitat de lume dintr-o Românie săracă și cu 9 copii de crescut.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Pastorul Paul Marica din Negrești, Vaslui, face un apel la toți cei care sunt dispuși să ajute aceste suflete cu produse alimentare sau nealimentare, hăinuțe, scutece Pampers, orice se consideră a fi util într-o casă unde cresc 9 copii. Fără tată!

Adresa mamei și numerele de contact 

Chiriac Olguța, sat Păltiniș, comuna Băcesti, județul Vaslui.

Numere de telefon:

  • 0040/732.497.730
  • 0040/767.219.229
Distribuie acest articol