Monologul următor, preluat de pe site-ul comune-info.net. este un pamflet, un text imaginar dar care invită la reflexie:
Scrisoare de ziua bunicului:
„Dragă bunicule,
91 de ani! Dar cum naiba ai ajuns la vârsta asta?
Până acum ceva timp în urmă mergea totul foarte bine pentru noi toți, ai muncit 40 de ani de zile, ai pus o sumă de bani frumoasă deoparte, mai ai și o pensioară bunicică, era totul perfect! Mama îmi spunea mereu, „după ce bunicul tău moare și ne rămân banii lui, îți cumpăr o mașină nou-nouță!”
Și tu ce faci? Te pui să te îmbolnăvești la 80 de ani de Alzheimer să se ducă naibii toți banii pe medicamente și tratamente! Ba mai ai nevoie și de badantă pe deasupra!
Că mama nu te poate îngriji, nu are timp iar noului ei iubit cu care e acum nu-i plac moșnegii. Eu nici atât nu pot să stau cu tine, că trebuie să stau toată ziua după Zurli. Cum cine e Zurli? Cățelul! Că doar ți-am povestit de el, of, bunicule, că nu-ți mai amintești naibii, nimic! Toată ziua stau după el, face pipi, face caca peste tot pe unde apucă iar eu trebuie să curăț, că doar n-oi lăsa murdar în urma câinelui. Ce, e vina lui, sărăcuțul, ce știe el? Și-apoi, știi bunicule, fie vorba între noi, nici mie nu-mi prea plac bătrânii, îmi fac un pic scârbă drept să-ți spun.
De-aia a trebuit să îți punem badantă iar acum se duc toți banii, toate economiile tale. De 10 ani tot plătim ba medici, ba medicamente, ba îngrijitoare, pensia nu mai ajunge iar după ce mori, chiar dacă e mama moștenitoarea ta, mi se pare că bani de mașină pentru mine nu vor mai fi. M-ai dezamăgit bunicule…
91 de ani? Mulți bunicule, prea mulți.
Zurli!!! Cuțu, Zurli, unde ești?? Ai făcut caca iar? Hai, arată-mi unde ai făcut…”
