Sunt 125 de victime ale violenței care în anul 2017 au reușit să-și reconstruiască viața datorită ajutorului asociației-cooperative Proxima din Ragusa: 81 de femei și 44 de bărbați, dintre care 51 de minori. În cadrul asociaţiei este derulat un proiect, intitulat FARI, de ajutorare a victimelor traficului de persoane. „Într-o zi, patronul mi-a oferit o cafea acasă la el. M-am dus, gândindu-mă că și soția sa va fi prezentă. Dar ea nu era acasă, iar el m-a împins în dormitor”, povestește Adelina celor de la Proxima.
„Mă numesc Adelina, am 30 de ani și am venit în Italia să muncesc”
„Am venit la fostul meu soț care lucra pe atunci în provincia Ragusa ca lucrător agricol, în sere. Locuiam într-o casă în interiorul serelor fără un contract de muncă și fostul meu soț mi-a cerut într-o bună zi să fiu drăguță cu patronul nostru, care în schimb ar fi fost generos cu noi. Am refuzat iar soțul meu de atunci m-a bătut, ca să mă convingă să fac ceea ce îmi cerea.” Astfel începe una din numeroasele povestiri pe care operatorii cooperativei Proxima din Ragusa le ascultă aproape zilnic. Povești de exploatare sexuală și de muncă, ale unor persoane singure sau ale unor familii întregi de români, care au ajuns în Italia căutând un viitor mai bun, o viață mai decentă dar care nu au găsit întotdeauna ceea ce se așteaptau.
„M-a împins în dormitor la el și a abuzat de mine”
Adelina, femeie de naționalitate română, își continuă povestea: „Într-o zi, patronul m-a sunat la telefon pentru a-mi oferi o cafea acasă la el. M-am dus, gândindu-mă că și soția lui era acolo. Dar nu, ea nu era acasă, iar el m-a împins în dormitor abia am intrat și m-a abuzat sexual. M-am simțit imobilizată, fără forțe, incapabilă să reacționez. A fost cea mai urâtă și mai traumatizantă experiență din viața mea, așa că am decis să fug, să mă întorc în România și după câteva luni m-am despărțit și de soțul meu, care a devenise din ce în ce mai violent.”
O nouă viață, un nou început, aceleași vechi probleme
Timpul a trecut și Adelina și-a găsit liniștea și seninătate alături de un alt bărbat. În România însă situația economică era dificilă și astfel, au decis să vină din nou în Sicilia pentru a lucra în sere. „Am mers la lucru pentru 25 de euro pe zi, timp de 10 ore lucrătoare în fiecare zi, fără un contract de muncă”- povestește femeia- „și nu mi-a fost greu până nu am rămas însărcinată. Am lucrat până în a opta lună de sarcină, dar apoi am fost nevoită să mă opresc și să mă întorc în România. Cu banii pe care ni-i trimitea noul soț abia ne descurcam eu și copilul, nu am putut continua în ritmul ăsta, așa că am fost forțată să-mi las copilul în grija unei rude care mi-a cerut 250 de euro pe lună ca să aibe grijă de ea.
M-am întors în Sicilia, alături de tatăl copilului meu muncind cot la cot cu acesta și în fiecare lună am trimis bani pentru întreținerea fiului nostru, care a crescut fără noi. După doi ani am rămas însărcinată pentru a doua oară și patronul italian ne-a spus în mod clar că trebuie să întrerup sarcina dacă vrem să rămânem la muncă și să lucrăm pentru el. Nu ne-a dat nici banii cu care eram înțeleși, doar avansurile, așa că am schimbat din nou locul de muncă, am găsit la altă fermă printr-un intermediar căruia i-am plătit 100 de euro, ascunzând sarcina, dar chiar și cu noul proprietar lucrurile nu au mers mai bine.”
Curajul de a cere și primi ajutor
Adelina vorbește despre șefii ei întotdeauna numindu-i „patroni” (stăpâni), niciodată „angajatori”, dar în acest moment ea și partenerul ei cunosc cooperativele Proxima, iar viața lor s-a schimbat. În cadrul asociației Proxima au primit asistență psihologică și legală, sarcina Adelinei a continuat și există și o modalitate de a aduce primul copil în Italia și de a-l reintegra în familie. „După câteva luni am născut – concluzionează Adelina, care privește acum lumea cu mai multă speranță – și partenerul meu a început un curs de instruire care ne va ajuta să ne construim un viitor.”(meridionenews.it)
În Italia sunt înregistrați legal 1,5 milioane de români, dar datele neoficiale arată că numărul real este de circa 2,5 milioane. Munca la negru îi expune la abuzuri extrem de grave pe unii dintre ei, iar discriminarea îi transformă frecvent în victime. În sudul peninsulei sunt mii de femei bătute și violate, constrânse să muncească pe câmpuri, în sere, fără forme legale, fără nici o protecție din partea statului. Gonite de sărăcie, disperate, se agață de speranța unei vieți mai bune, a unui trai care să le asigure pâinea de pe masă dar deseori ajung să fie tratate ca niște sclave. Unele, se resemnează într-o situația pe care o acceptă ca o pedeapsă pentru o vină imaginară, altele, au curajul să strige după ajutor. Doar că sunt puțini cei care le aud!
