Italia: scandal „ca în Vestul Sălbatic” între două familii de etnie rom la serviciul de urgență din Ravenna

Un scandal care a atras în mod deosebit atenția nu doar a poliției ci și a opiniei publice din Ravenna, Italia, a avut loc noaptea trecută – miercuri, 10 decembrie – la Departamentul de Prim Ajutor al spitalului din oraș, când 12 cetățeni români de etnie rom au fost arestați pentru deranjarea ordinii publice și întreruperea unui serviciu public.

Sala de urgență a spitalului din Ravenna aseară era plină de oameni bolnavi care așteaptau să fie vizitați dar la ora 22.10 a devenit scena unui asalt violent din partea aproximativ a cincisprezece persoane de etnie rom care au dat năvală certându-se, amenințându-se și chiar lovindu-se între ele. Scene de panică și de frică printre persoanele prezente care nu înțelegeau nimic din ce îți spuneau scandalagii.

Imediat după intrarea violentă a grupului, forțele de poliție au sosit cu promptitudine fiind avertizate de personalul spitalului. Poliția, carabinieri și agenți ai Gărzii de Finanțe au asigurat protecția pacienților și au restabilit ordinea și calmul.

12 persoane din grupul gălăgios au fost arestate, toate fiind cetățeni români de origine rom rezidenți la Ravenna. Disputa a izbucnit în urma unui raport de prietenie între un băiat și o fată din două familii rom diferite, familii care nu ar fi fost de acord cu legătura dintre cei doi iubiți. „O poveste gen Romeo și Julieta care s-a terminat cu o ceartă ca în Vestul Sălbatic”, spun italienii de la ravennanotizie.it.

Legătura dintre cei doi iubiți a dus la dispute continue în trecut între membri celor două clanuri familiare. Ieri seară, cearta a început mai devreme în Via Aquileia, unde componenți ai celor două familii rivale au început să se bată pe stradă cauzând și pagube la unele autoturisme din zonă iar unele persoane ar fi fost, de asemenea, rănite. Așa că, atunci când cei care au fost răniți în stradă au mers la camera de gardă a spitalului, ceilalți i-au urmat, continuând cearta, căruia pentru a i se pune capăt a fost nevoie de intervenția autorităților.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Persoanelor arestate le-au fost sechestrate mai multe bâte și un cuțit. Acestea, pe lângă deranjarea ordinii publice, deținere ilegală de arme albe, vor trebui să răspundă și de întreruperea serviciului public.

Distribuie acest articol