Cutremur de 4,4 grade în România urmat de o replică de 3,0 grade

Un seism cu magnitudinea de 4,4 s-a produs în seara zilei de duminică, 11 mai 2205, în zona seismică Vrancea, la o adâncime de 140 de kilometri, potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Din fericire, cutremurul nu a provocat pagube materiale și nu au fost raportate victime.

„Până la acest moment, nu au fost primite apeluri prin intermediul 112 şi nici nu au fost semnalate pagube materiale sau victime.

Echipaje operative ale ISU Bucureşti-Ilfov şi ISU Vrancea execută recunoaşteri în teren”, a precizat IGSU într-o informare transmisă.

Autoritățile au reamintit că Sistemul RO-ALERT nu emite notificări înainte de producerea unui cutremur.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„Ulterior producerii cutremurului, în cazul în care acesta generează consecinţe grave, vor putea fi difuzate mesaje de avertizare a populaţiei, cu măsuri de protecţie adecvate (de exemplu: puncte de distribuţie a ajutoarelor de urgenţă)”, a transmis IGSU.