Peste 40 de badante străine din Italia, înșelate sistematic: promisiuni false și salarii inexistente

Un antreprenor din Valenza, provincia Alessandria din Italia, care administra o firmă individuală specializată în servicii de îngrijire a persoanelor în vârstă, a fost denunțat pentru exploatarea forței de muncă și înșelăciune agravată, în urma unei anchete desfășurate de Garda Financiară din Valenza.

În decurs de doi ani, între 2022 și 2023, acesta ar fi obținut ilegal peste 164.000 de euro, sumă nedeclarată la fisc, exploatând peste 40 de badante, majoritatea femei de naționalitate străină, aflate în situații economice precare, relatează Rai News.

Potrivit anchetatorilor, mecanismul de fraudă era complex și bine organizat. Antreprenorul se folosea de nevoia urgentă de muncă a îngrijitoarelor, promițându-le angajări stabile.

Odată acceptate în firmă, acestea munceau în condiții contrare celor stipulate în contractele semnate, fără a primi efectiv salariile.

Pentru a simula legalitatea plăților, erau emise ordine de transfer bancar, care erau apoi anulate, ceea ce le plasa pe femei într-o situație de stres fizic și psihologic accentuat, pe lângă dificultățile financiare.

În paralel, antreprenorul înșela și familiile care solicitau serviciile de îngrijire. Acestora le promitea că va respecta toate obligațiile legale în raport cu îngrijitoarele, prezentând activitatea sa ca fiind una reglementată și de încredere.

În realitate, erau încheiate contracte de mandat false, uneori nici măcar semnate de toate părțile, iar sumele încasate de la familii erau transferate către contul bancar al unui complice, care este, la rândul său, cercetat pentru înșelăciune agravată.

Deși, conform legii, îngrijitoarele ar fi trebuit angajate direct de către familii, acest lucru nu s-a întâmplat niciodată. În fapt, ele au fost plasate să muncească fără forme legale, fără protecție socială sau asigurări, fiind complet expuse riscurilor de accident sau abuz.

După finalizarea investigațiilor, realizate în colaborare cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Alessandria-Asti, au fost aplicate sancțiuni administrative în valoare de peste 300.000 de euro, pentru angajări fără contracte și plăți efectuate în afara circuitelor bancare.

Ancheta se află în prezent în faza preliminară, iar responsabilitatea penală a inculpaților va fi stabilită definitiv doar prin hotărâre judecătorească, conform legislației în vigoare. Acțiunea Gărzii Financiare se înscrie într-un efort mai larg de combatere a muncii la negru și de protejare a persoanelor vulnerabile împotriva exploatării.