Un muncitor în vârstă de 42 de ani, angajat cu contract pe durată nedeterminată într-o mică firmă din provincia italiană Varese, regiunea Lombardia, a fost victima unui grav accident de muncă pe un șantier din Cremona, după ce a căzut de pe o schelă lipsită de protecții de siguranță.
„Dacă te întreabă cineva, trebuie să spui că ai căzut pe stradă, nu în șantier, altfel te trimit înapoi în țara ta!”, l-a amenințat angajatorul.
Incidentul a avut loc într-o dimineață, în jurul orei 8:30, în timp ce bărbatul lucra la acoperișul unei clădiri aflate în renovare, menționează Fanpage.
„Am alunecat și, din cauza lipsei balustradei de protecție, am căzut, aterizând pe planșeul etajului patru”, a declarat muncitorul în fața carabinierilor.
După cădere, colegii l-au ajutat, însă, în loc să sune imediat la urgență, unul dintre ei l-a forțat să-și schimbe hainele de lucru cu o geacă obișnuită și o pereche de pantofi, pentru a ascunde faptul că accidentul a avut loc pe șantier.
Abia după această „disimulare”, bărbatul a fost transportat cu mașina personală la spitalul din Cremona.
Ulterior, a fost contactat de angajator, care l-a amenințat: „Dacă te întreabă cineva, trebuie să spui că ai căzut pe stradă, nu în șantier. Trimite o hârtie prin care îți dai demisia, altfel te trimit înapoi în Egipt”.
În ciuda presiunilor, muncitorul, de naționalitatea egipteană, a decis să nu tacă. Aflându-se acum în imposibilitatea de a lucra, cu brațul imobilizat și risc de complicații permanente, fără salariu și fără vreo formă de compensație, bărbatul s-a adresat unui avocat pentru a-și apăra drepturile.
Pe 11 martie, el a depus o plângere la sediul INAIL (Institutul Național pentru Asigurare împotriva Accidentelor de Muncă) din Milano Nord, care a sesizat Inspectoratul Muncii.
„Cazuri ca acesta sunt, din păcate, frecvente în construcții, însă foarte puțini îndrăznesc să depună plângere.
Cei care o fac riscă să fie excluși dintr-o lume a muncii bazată pe recomandări între conaționali și pe relații informale, unde fenomenul muncii la negru și al subcontractării către mici firme este larg răspândit”, a explicat avocatul Luigi Vitali.
„Este nevoie de măsuri de protecție reale, inclusiv economice, pentru cei care au curajul să se opună acestui sistem”.
Cazul ridică serioase semne de întrebare cu privire la siguranța muncii în sectorul construcțiilor și la protecția lucrătorilor, mai ales a celor străini, în fața unor abuzuri greu de demascat fără sprijin instituțional.