„Să vă fie frică, țara se ridică!” Peste 90 000 de români au manifestat în toată țara împotriva legii amnistiei și grațierii

Manifestații fără precedent, în ultimii ani, în România. Aproape 100.000 de oameni au protestat duminică în toată țara față de ordonanţele privind graţierea şi modificarea codurilor penale.

Este considerat cel mai mare protest de după revoluție.

Cei peste 50.000 de manifestanți care au protestat în București împotriva grațierii și a amnistiei mascate, au pornit din Piața Universității, au trecut pe la CNA, Palatul Parlamentului și Ministerul Justitiei, ajungând în fața Guvernului României din Piața Victoriei.

Protestatarii au strigat: „PSD/Ciuma Roșie”, „Fără grațiere” , „Hoții!”, „DNA-Să vină să vă ia” „Nu amnistie-Democrație!”, „Să vă fie frică, țara se ridică!”.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Se cerea demisia ministrului Justiției, Florin Iordache, și a Avocatului Poporului, Victor Ciorbea.

Protestatarii consideră că ordonanţele privind amnistia şi graţierea sunt cu dedicaţie pentru anumiţi oameni politici, care au probleme cu legea şi şi-ar dori să scape de dosare penale şi condamnări.

„Nu vrem demisia Guvernului, vrem să îşi respecte promisiunile pentru care a fost ales. Nu să propună legi aberante care sunt în avantajul unor persoane”, a declarat un protestatar.

În multe alte orașe din țară au fost proteste masive:

La Cluj, numărul protestarilor a ajuns la circa 15.000.

Sibiu – peste 10.000 de protestari.

Timișoara – peste 11.000.

Brașov – circa 3.000 de persoane.

Iași – peste 3.000.

Constanța – peste 1.000 de persoane.

În toată țară au ieșit pe străzi aproximativ 100.000 de români care nu vor promovarea ordonanțele grațierii și ale modificării legilor penale.

Au ieşit şi românii din diaspora să protesteze faţă de OUG privind amnistia şi graţierea. Zeci de oameni s-au adunat la Bordeaux, Paris şi Bruxelles, iar mai mulţi români din Londra, Hamburg, Copenhaga şi Zürich şi-au anunţat participarea la proteste.

În Bordeaux, câțiva români s-au adunat de la 16.00, ora Franţei, în Place des Quinconces.

La Bruxelles, oamenii s-au pregătit de pe 26 ianuarie: „Am obţinut acordul de principiu pentru protest la Bruxelles, duminică, 29 ianuarie, între orele 15:00 şi 16:30, în faţa Ambasadei Romaniei (Rue Gabrielle 107)”, a scris o româncă pe Facebook. „Vin din Amsterdam şi am trei locuri disponibile în maşină. Dacă sunt oameni care ar dori să meargă şi îi pot lua de pe drum, scrieţi-mi aici sau în privat”, anunţa cineva pe 27 ianuarie.

În faţa Ambasadei de la Bruxelles au fost în jur de 200 de persoane.

Şi la Paris s-au întâlnit mai mulţi români în Place du Trocadéro-et-du-11-Novembre.

Ministrul Justitiei, Florin Iordache, a declarat recent că nu vrea să renunțe la grațiere, ba chiar se gândește la asumarea răspunderii în fața Parlamentului.

Luni, are loc dezbaterea publică referitoare la proiectele de OUG privind grațierea unor pedepse și modificarea Codului penal și de procedura penală.