Mesajul ambasadorului României în Italia, George Bologan, cu ocazia Zilei Imnului Național

Cu ocazia Zilei Imnului Național al României, ambasadorul României în Republica Italiană, Malta și San Marino, George Bologan, a transmis luni, 29 iulie, următorul mesaj adresat comunității românești din această țară:

«Sub îndemnul imperativ al Imnului Național, românii au avut curajul, în urmă cu 30 de ani, să își schimbe soarta. De multe ori pierdem esențialul lucrurilor în retorici excesive și fără rezultate. Versurile din „Deșteaptă-te, române!” ar trebui să ne insufle un patriotism sănătos, nu unul de paradă, prin care să cultivăm responsabilitatea pe care o avem fiecare față de soarta neamului.

Printre altele, în versurile sale Andrei Mureșanu contestă intriga, sila și uneltirile viclene ale altor neamuri față de poporul român. Versurile sunt și astăzi de actualitate, dar pot fi citite și în oglindă, de a nu ne transforma în proprii noștri tirani practicând intriga sau mai mult, atunci când manifestăm indiferența față de ceea ce se întâmplă în jurul nostru și implicit față de destinul societății și al neamului. Să nu ne aliniem nepăsării care poate duce la tragedii, ci să ne însușim valorile și însuflețirea acestora pentru o atitudine demnă, etică, solidară, pentru a igieniza și securiza societatea în fața paraziților de orice fel.

Vă invit, dragi compatrioți, ca astăzi să citiți alături de copiii voștri versurile Imnului Național, călăuza prin vremuri a mândriei de a ne numi români.»

Distribuie acest articol