O dimineață friguroasă, afară plouă mărunt și rece. O școală din nordul Italiei, Sandro Pertini din localitatea Vercelli, își urmează programul zilnic, clasele sunt pline, atmosfera de studiu domină încăperile.
Pe hol, se aud cadențat, tocurile ascuțite ale secretarei care intră pe rând, cu un aer grav și solemn, în toate clasele anului III de gimnaziu. Are în mână o circulară de la Minister. Profesoarele, devin grave și solemne, la fel ca secretara. Încep, cu mâinile înghețate de emoție pe bucata de hârtie, cu voce tremurândă și pe un ton scăzut, să citească notificarea primită de la Minister:
„Începând de astăzi, cu efect imediat din momentul citirii acestui document, elevii cu un părinte sau cu ambii părinți de origine străină, non italiană, vor fi izolați de elevii italieni și vor urma cursurile acestei școli în clase separate.”
Cu fețe dezamăgite, încep să se ridice în picioare elevii albanezi, marocani și români, sunt urmați rând pe rând de colegii lor ruși, nigerieni, peruani și filipinezi.
Sunt confuzi și deziluzionați. Abia celebraseră ziua europeană dedicată tuturor celor care s-au opus cu responsabilitate individuală crimelor împotriva umanității, a persecuțiilor, a rasismului, a totalitarismului. Au plantat chiar și doi pomi, dedicați lui Faraaz Hussein și Janusz Korczak.
Faraaz Hussein a fost un tânăr musulman care, într-un club de noapte din Dhaka, a decis să ia partea celor două prietene cu care se afla și care erau îmbrăcate într-un mod prea occidental. Pentru asta, a fost ucis de teroriștii islamici.
Janusz Korczak a fost un medic și scriitor evreu de la un orfelinat din Varșovia, care în 1942, a refuzat să își părăsească micuții pacienți și a murit împreună cu ei în lagărul de exterminare de la Treblinka.
Circulara de la Minister e falsă, separarea elevilor imigranți de cei italieni e doar un test, dur, dar menit să probeze într-un mod practic, teoriile antirasiste învățate recent.
Știau toți că documentul e un fals, secretara, profesoarele, două dintre acestea, Patrizia Pomati şi Carolina Vergerio, erau chiar autoarele testului, fuseseră înștiințați până și elevii albanezi, marocani și români, ruși, nigerieni, peruani și filipinezi.
Doar elevii italieni erau convinși că directivele primite sunt reale, că erau obligați colegii străini să plece în altă clasă. Doar pentru că erau străini! Și se rebelează copiii italieni, fiind convinși că e totul adevărat, se pun în fața ușii, plâng, protestează, încep să strige: „vrem să vorbim cu directorul școlii”, „vrem să scriem la Minister”, „ei nu vor ieși din clasa asta, sunt colegii noștri”, „ei sunt ca noi!”
Abia studiaseră legile rasiale din 1938 și înțeleseseră că prejudecăţile şi marginalizarea pot fi prevenite doar cunoscând adevărul despre cei din jurul nostru şi rasismul este doar rezultatul fricii noastre de oamenii care arată altfel decât noi sau au alte obiceiuri.
În acea zi, elevii școlii Sandro Pertini din Vercelli, au demonstrat că și-au însușit regula de aur a egalităţii: Purtați-vă cu ceilalți oameni așa cum vreți să se poarte toți ceilalți oameni cu voi.
