O tânără din Italia, adoptată în copilărie din România, își caută părinții și frații. „Este dorința mea cea mai mare”

Născută în România în urmă cu 27 de ani și adoptată, când era mică, de un cuplu care i-a oferit tot ce și-ar putea dori în viață, o tânără din Italia se află acum în căutarea trecutului său și vrea să-și cunoască părinții biologici, singurul lucru pe care familia adoptivă nu i-l va putea oferi niciodată.

„SALUTĂRI din Italia. Numele meu românesc a fost LUCA DANIELA LUMINIȚA, m-am născut în CORABIA județul OLT, la data de 7 octombrie 1993. Am fost adoptată de o familie minunată care mi-a oferit o copilărie de vis”, a declarat tânăra, citată fiind de The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României, comunitatea Facebook care o ajută să-și descopere rădăcinile.

Luminița spune că știe cum se numesc părinții ei și unde locuiau aceștia când s-a născut ea, dar nu are alte informații despre ei. De aceea apelează la ajutorul comunității menționate mai sus și a românilor de pe rețelele de socializare pentru a le da de urmă.

„Dorința mea cea mai mare este să îmi cunosc trecutul și familia în care m-am născut. Știu că numele părinților mei biologici este PARNICA CRISTINA și LUCA CRISTIAN. Când m-am născut eu, locuiau în Corabia”, a mai spus ea.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Tânăra mai știe, de asemenea, și că are un frate și o soră, însă despre aceștia nu are alte la cunoștință alte detalii.

„Rog pe toți care citesc anunțul meu, să-l DISTRIBUIȚI cât mai mult!! Mulțumesc foarte mult!!”, a mai adăugat în încheierea apelului ei.

Distribuie acest articol