Italia: Green Pass (Certificatul Digital EU pentru COVID) va fi disponibil de la 1 iulie în format electronic și pe hârtie

De la 1 iulie 2021, autoritățile italiene vor pune la dispoziția cetățenilor sistemul european de certificare a persoanelor testate/vaccinate împotriva COVID sau vindecate de această boală, relatează Rai News.

Italienii îl numesc „Green Pass”, dar numele oficial, în limba engleză, este EU Digital COVID Certificate (Certificatul Digital EU pentru COVID).

Ce este și pentru ce poate fi folosit Certificatul Digital EU pentru COVID?

Potrivit platformei oficiale lansate de guvernul italian în acest sens, acest document a fost creat la propunerea Comisiei Europene pentru a facilita libera circulație, în siguranță, a cetățenilor din statele membre UE pe timpul pandemiei de COVID-19.

Este vorba despre un certificat care va fi disponibil atât în versiune digitală, cât și imprimabilă pe hârtie și care va conține un cod QR și un sigiliu electronic calificat.

Acest certificat va atesta următoarele:

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
  • efectuarea vaccinului COVID-19;
  • rezultatul negativ al unui test COVID-19, de tip molecular sau antigen, efectuat în ultimele 48 de ore;
  • vindecarea de COVID-19 în ultimele 6 luni.

În Italia, acest document va fi emis numai prin intermediul platformei create de Ministerul Sănătății.

Cetățenii italieni sau rezidenți pe teritoriul Italiei pot folosi Green Pass pentru a participa la evenimente publice, pentru a putea fi internați în clinici medicale sau alte structuri, pentru a se deplasa în interiorul sau pentru a ieși din teritoriile italiene clasificate ca fiind „zonă roșie” sau „zonă portocalie”.

Regiunile sau provinciile autonome pot, de asemenea, să introducă alte funcționalități pentru care acest certificat să poată fi folosit.

Totodată, începând cu data de 1 iulie, Green Pass va fi valabil ca „EU Digital COVID Certificate” și va fi facilita călătoriile spre și dinspre toate țările din Uniunea Europeană și spațiul Schengen, se mai precizează pe platforma creată de guvernul italian.

Mai exact, Regulamentul European cu privire la Certificatul Digital UE pentru COVID-19, aprobat de Parlamentul European la data de 9 iunie 2021, prevede că statele membre UE nu pot să le impună deținătorilor acestui certificat alte restricții de călătorie – precum carantina, auto-izolarea sau efectuarea altor teste – decât dacă „sunt necesare și proporționate pentru a proteja sănătatea publică”.

Comisia Europeană a creat o platformă tehnică comună (gateway), activă de la 1 iunie 2021, pentru a se asigura că certificatele emise de statele europene pot fi verificate cu ușurință de autoritățile din oricare alt stat UE.

Certificatul va fi eliberat de Ministerul Sănătății din Italia prin următoarele metode:

Prin intermediul platformei dgc.gov.it

Puteți obține Green Pass prin intermediul platformei dgc.gov.it folosind una dintre următoarele metode:

  • Accesând platforma la adresa https://www.dgc.gov.it/spa/auth/login și folosind SPID (Sistemul Public de Identitate Digitală) sau CIE (Cartea de Identitate Electronică);
  • Folosind Cardul de Sănătate (Tessera Sanitaria), accesând platforma online la adresa https://www.dgc.gov.it/spa/public/home și introducând ultimele 8 cifre de pe numărul de identificare al cardului, data de expirare a acestuia, codul unic primit atunci când ați efectuat un test COVID molecular (CUN) sau antigen (NRFE) ori de pe certificatul de vindecare (NUCG). Dacă nu dețineți codul de la test sau de pe certificatul de vindecare, puteți să introduceți codul de autorizare (AUTHCODE) primit prin SMS de la instituția sanitară care a efectuat testul sau care v-a tratat;
  • Dacă nu dețineți Cardul de Sănătate în Italia, fiindcă nu sunteți înscris/ă în Sistemul Național de Sănătate (SSN) italian, puteți solicita Green Pass accesând platforma online la adresa https://www.dgc.gov.it/spa/public/home și introducând următoarele date: tipul și numărul documentului de identitate prezentat atunci când ați efectuat testul COVID sau ați fost tratat/ă pentru COVID, data de expirare a documentului de identitate și codul unic primit atunci când ați efectuat un test COVID molecular (CUN) sau antigen (NRFE) ori de pe certificatul de vindecare (NUCG). Dacă nu dețineți codul de la test sau de pe certificatul de vindecare, puteți să introduceți codul de autorizare (AUTHCODE) primit prin SMS de la instituția sanitară care a efectuat testul sau care v-a tratat;

Prin intermediul Registrului Electronic de Sănătate (Fascicolo Sanitario Elettronico)

Puteți obține Green Pass (Certificatul Digital EU pentru COVID) și prin accesarea Registrului Electronic de Sănătate din Italia la adresa https://www.fascicolosanitario.gov.it/fascicoli-regionali. Odată accesat acest link, puteți să selecționați regiunea italiană în care sunteți înregistrat/ă și pe pagina următoare veți avea un buton, la finalul paginii, pe care scrie „ACCEDI AL FASCICOLO”. Veți fi redirecționat apoi pe site-ul regiunii competente unde vi se va cere să accesați contul dumneavoastră folosind SPID, Tessera Sanitaria/Carta Nazionale dei Servizi, CIE (Cartea de Identitate Electronică) sau datele de utilizator pentru contul înregistrat pe platforma regiunii respective, dacă v-ați înregistrat deja în trecut.

Prin intermediul aplicațiilor Immuni și IO

Immuni este o aplicație pentru mobil, creată de Ministerul Sănătății din Italia, disponibilă atât pentru Android, cât și pentru iOS (iPhone), prin intermediul căreia utilizatorul este avertizat atunci când s-au aflat în apropierea unei/unor persoane infectată/e cu COVID. Astfel, utilizatorul poate decide să facă un test, să se auto-izoleze sau să ia alte măsuri pentru a preveni contaminarea altor persoane din jurul său.

Modul în care funcționează aplicația este un subiect amplu și în afara scopului acestui articol, deci ne vom limita a vă informa că va fi posibil să descărcați Green Pass folosind și această aplicație.

Pentru a descărca aplicația Immuni folosiți:

Aplicația IO, pe de altă parte, care vă va permite, de asemenea, să descărcați Certificatul Digital EU pentru COVID, este folosită pentru a permite cetățenilor italieni și persoanelor rezidente în Italia să interacționeze cu instituțiile statului din Administrația Publică în mod ușor, punând la un loc toate documentele, comunicările și permițând plata pentru anumite servicii publice într-un mod sigur și la îndemâna tuturor.

Pentru a descărca Green Pass prin intermediul acestei aplicații, instalați mai întâi aplicația IO pe telefonul dumneavoastră folosind:

Cu ajutorul medicilor de familie, pediatrilor și al farmaciilor

Guvernul italian s-a gândit și la persoanele care nu sunt obișnuite să folosească tehnologia pentru a efectua anumite operațiuni, motiv pentru care a introdus și posibilitatea de a solicita Green Pass direct de la medicul de familie, de la pediatrul ales sau din farmacii.

Astfel, medicul sau farmacistul la care veți apela pentru a obține Certificatul Digital EU pentru COVID va accesa sistemul sanitar italian cu datele sale și va solicita pentru dumneavoastră documentul Green Pass în format digital sau pe hârtie.

Cum arată certificatul

Potrivit platformei dgc.gov.it, versiunea digitală a certificatului va avea un cod QR pe ea care va putea fi scanat de operator direct de pe telefonul dumneavoastră și va arăta ca în imaginea de mai jos:

Versiunea pe hârtie, pe de altă parte, va conține mai multe informații, dar și un cod QR care, la fel, va fi scanat de operatorul care verifică documentul pentru a putea vedea dacă aveți un test COVID/certificat de vindecare/certificat de vaccinare valabil.

Dacă certificatul este valabil, operatorul va putea vedea doar un simbol grafic de culoare verde pe dispozitivul său mobil și datele dumneavoastră de identitate: nume, prenume și data nașterii. Operatorul poate să vă ceară, de asemenea, să prezentați și un document de identitate valabil.

Persoanele care doresc mai multe informații sau au nevoie de asistență cu privire la acest certificat pot suna la numărul verde 800 91 24 91, activ zilnic de la ora 08:00 la ora 20:00 sau pot scrie un e-mail la cittadini@dgc.gov.it.

Distribuie acest articol