Român din Italia prins la furat în seara de Anul Nou. Hoțul și-a fracturat un picior în încercarea de a fugi

Un bărbat de naționalitate română, în vârstă de 37 de ani, a fost prins de carabinieri în seara zilei de vineri, 31 decembrie, în zona San Rufillo din Bologna (Emilia-Romagna), imediat după ce furase bani și bijuterii dintr-o locuință în care intrase prin efracție.

Românul a avut un plan bine pus la punct. El a pătruns fără teamă într-un apartament dintr-o clădire situată în via Amari, deoarece miza pe faptul că toată lumea era preocupată cu petrecerea de Revelion care abia începuse.

Primul ghinion pentru hoț a fost atunci când un vecin al locuinței sparte tocmai ieșise din apartamentul său și l-a observat. Acesta a anunțat imediat poliția. Era în jurul orei 20:30 când carabinierii au sosit la fața locului.

Când a sesizat apariția mașinilor de poliție, hoțul a încercat să fugă și a sărit de pe balconul apartamentului aflat la etajul doi. Din nefericire pentru el, a avut al doilea ghinion, deoarece în urma săriturii și-a fracturat o gleznă și n-a mai putut fugi. A fost arestat imediat de carabinierii de la „Due Torri San Francesco”.

Asupra hoțului, care avea și antecedente penale, s-au găsit un plic care conținea 170 de euro și bijuterii evaluate la 3.000 de euro, precum și unelte specifice spargerii de locuințe. Toate bunurile furate au fost restituite proprietarilor. Hoțul se află acum sub supraveghere strictă, arestat pentru infracțiunea de furt din locuințe.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Distribuie acest articol