Mii de părinți moldoveni au căutat un trai mai bun în străinătate, lăsând în urma lor copii care cresc adesea cu sentimentul abandonului. Aproape 37% dintre copiii din Moldova trăiesc fără unul sau ambii părinți, conform datelor UNICEF.
Sabina, o tânără de 19 ani, a fost lăsată în grija bunicii la doar doi ani. Deși mama sa, Cristina, a lucrat din greu în Italia pentru a-i oferi un trai mai bun, relația dintre ele s-a deteriorat de-a lungul timpului, relatează publicația Sănătate info.
Copila, care a devenit mamă la 16 ani, descrie dificultățile de a comunica cu mama sa și sentimentul persistent de abandon.
În același timp, mama își amintește cu tristețe momentul plecării în Italia în 2006, unde a traversat numeroase greutăți pentru a-și găsi un loc de muncă și a trimite bani acasă.
„Într-o zi de iarnă, când lumea sărbătorea Ziua îndrăgostiților și mulți se îmbrățișau și își doreau fericire, eu mi-am îmbrățișat fetița de 2 ani și am plecat. În momentul acela, inima mi s-a oprit în loc, iar ochii nu vedeau drumul înainte. Ochii mei erau ațintiți înapoi, spre poartă, până la prima cotitură.”
Împrumutase 5000 de euro de la o rudă care, la rândul ei, luase un credit din bancă pentru a o ajuta să plece în Italia. Nu prea putea conta pe soțul său, care începuse să-și înece amarul sărăciei în pahar.
„Am urcat într-un microbuz cu patru femei. Toate plecam spre Italia. La început totul îmi părea că decurge bine, un traseu normal până am ajuns în Austria. Acolo am coborât și am fost lăsate într-o subterană. Un pic mai târziu, ne-au luat alți domni și ne-au urcat în portbagaj. Eu am urcat într-o mașină, celelalte femei – în altele. Din Austria până în Italia am mers în portbagaj.”
Despre începuturile din Italia ea a povestit:
„Într-o zi de luni, la mănăstirea unde stăteam și unde făcusem și cursurile de badantă (îngrijitoare de bătrâni), a venit o femeie dintr-o provincie. Am avut o discuție cu ea și m-a ales să lucrez pentru mama ei.
În momentul acela, nu îmi păsa în ce stare e bătrâna, important era să am de lucru, fiindcă de jumătate de an nu aveam ce să-i trimit acasă copilului. Un singur lucru mă liniștea: fetița era cu mama și totul era bine.”
A intrat să muncească și să trăiască într-o casă veche, întunecată, alături de o bătrână bolnavă de Alzheimer (o afecțiune a sistemului nervos care provoacă probleme de memorie, gândire și comportament).
Pentru că în acea perioadă era complicat de legalizat șederea și munca în Italia, s-a pomenit izolată timp de patru ani. Nu prea ieșea din casă, practic nu a văzut soarele.
Era bucuroasă însă că putea să-i transmită acasă câte ceva fetiței, dar și bani pentru a întoarce datoria. Condițiile de muncă și dorul de cei dragi au adus-o într-o stare fizică și psihologică de nedescris, inclusiv cu tulburări de memorie.
„Pușcărie – așa pot numi cei patru ani. Îmi era frică să mă uit în oglindă. Eram cu moralul la pământ. Mă simțeam prost și fizic, și psihic.”
După ce și-a achitat datoriile și a reușit să cumpere o casă, femeia a sperat să se reconecteze cu fiica sa, dar relația dintre ele a rămas tensionată.
Sabina descrie, însă, sentimentul de a fi crescut fără mama sa și impactul pe care l-a avut asupra dezvoltării sale emoționale și psihologice. Deși a beneficiat de sprijinul bunicii, a simțit constant un gol în inima ei, lipsindu-i dragostea maternală.
Fata a mărturisit:
„Mamei nu i-a fost ușor, sigur. Dar mie mi-a fost și mai greu. La școală venea tata. Uneori era băut, îmi era rușine. Copiii petreceau weekend-urile împreună cu părinții, dar eu cu cine?
Din punct de vedere financiar nu am dus lipsuri, dar dragoste nu am avut. Da, bunica mi-a dat, dar dragoste de bunică, nu de mamă. Mereu aveam un gol în piept, aici (arată cu mana spre piept). Nu am avut cui să-i spun despre zilele petrecute la școală, despre trăirile mele sufletești.
Și atunci când am simțit că îndrăgesc un băiat, aș fi vrut să îi spun mamei, să mă îndrume cum să mă comport cu un băiat. Din păcate, nu am avut-o alături.”
A rămas însărcinată la 16 ani: „Am căutat atenție și am căzut pradă persoanelor care s-au folosit de mine. Aici mă refer la tatăl copilului. Știți cum e? Cauți ceea ce-ți lipsește. Eu am dus lipsă de dragoste și am căutat. Recunosc că și în ziua de azi, la fel, pot cădea ușor pradă cuvintelor frumoase, spuse de alte persoane.
În ciuda relației tensionate, Cristina a dorit să-și ia fiica și nepotul în Italia, dar nu a reușit să o convingă pe Sabina.
„Aș fi dat cât aveam să o văd la un colegiu sau la universitate. Mi-am dorit să o văd studentă, nu mamă la vârstă fragedă.”
Femeia este conștientă că atât absența ei, cât și a tatălui au dus la consecințe asupra stării psihologice a Sabinei.
Ea este hotărâtă să o ajute pe fiica sa să-și îndeplinească măcar visul de a deveni manichiuristă și frizeriță.
Povestea Sabinei și a Cristinei evidențiază provocările și consecințele emoționale ale migrației, subliniind nevoia unei abordări mai umane și a suportului pentru familiile afectate de acest fenomen.
