Accident cu trei răniți în Italia, un român luptă în spital pentru viața sa

Trei răniți în stare gravă, printre care și un cetățean român, este bilanțul unui accident rutier care s-a produs duminică seară, 27 iunie, pe șoseaua care leagă Palermo de Sciacca, mai exact la granița dintre Trapani, Poggioreale și Salaparuta.

În accident au fost implicate două autoturisme, un Mercedes, la bordul căruia călătorea un cuplu de vârstnici și un Golf care era condus în schimb de un cetățean român, informează Dedalo Multimedia.

Femeia, care se afla în Mercedes, a fost transportată imediat cu o contuzie gravă la cap la Civic din Palermo. Operațiunile care i-au implicat însă pe ceilalți doi răniți, care au rămas blocați între resturile contorsionate ale mașinilor distruse, au fost mult mai complicate.

Pensionarul din Mercedes și conaționalul nostru au fost transportați la spital în stare deosebit de gravă.

La locul accidentului au intervenit lucrătorii sanitari de la 118, carabinierii și trei echipe de pompieri. Carabinierii au efectuat verificările la fața locului pentru a putea reconstitui dinamica celor întâmplate. Se presupune că una dintre cele două mașini a invadat banda opusă provocând impactul frontal.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Cauza ar putea fi o distragere a șoferului sau poate a adormit la volan. De asemenea, carabinierii iau în calcul și ipoteza că unuia dintre cei doi șoferi i s-ar fi făcut brusc rău și a pierdut controlul mașinii.