Accident cumplit în Italia, o întreagă familie de români a murit. Patru persoane și-au pierdut viața

Un tragic accident rutier în care și-au pierdut viața patru persoane s-a produs în seara de duminică, 7 noiembrie, în apropiere de Veneția, pe șoseaua Triestina, în direcție spre Jesolo.

O familie de români originară din comuna Hălăucești, județul Iași, a fost distrusă, părinții și o fată de 21 de ani au murit după ce mașina în care călătoreau s-a ciocnit cu un alt autoturism, condus de o femeia care a decedat și ea în urma coliziunii, relatează Corriere della Sera.

Accident cumplit în Italia, o întreagă familie de români a murit. Sursa foto: Corriere della Sera

Accidentul s-a produs în jurul orei 23.30, pe teritoriul localității Portegrandi, comuna Quarto d’Altino. Mașina românilor noștri, un Ford Focus, s-a ciocnit frontal cu un autoturism Toyota Yaris.

Conaționalii noștri și-au pierdut pe loc viața, este vorba despre mama care era la volan, Tatiana Celina Ciobanu, în vârstă de 40 de ani, tatăl Francisc Marita Ciobanu, 45 de ani și fiica lor, Diana Francesca Ciobanu, 21 de ani, cu domiciliul la Jesolo.

Accident cumplit în Italia, o întreagă familie de români a murit. Sursa foto: Corriere della Sera

La scurt timp după sosirea ambulanței a murit și femeia care conducea cel de-al doilea vehicul: Jyotika Piaser, de origine indiană, în vârstă de 29 de ani, cu domiciliul la Mestre.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Accident cumplit în Italia, o întreagă familie de români a murit. Sursa foto: Corriere della Sera

Investigațiile carabinierilor din San Donà di Piave sunt în desfășurare, pentru a înțelege cauzele care au dus la producerea acestui accident teribil. Din primele informații rezultă că mașina condusă de femeia de origine indiană ar fi intrat pe sensul opus lovind autoturismul Ford Focus al românilor noștri.

A fost implicată și o a treia mașină, un Mercedes care a lovit Toyota Yaris imediat după accident.

La bordul vehiculului Mercedes se afla un bărbat de 65 de ani din Treviso, împreună cu o femeie de 62 de ani din Mestre. Șoferul a fost dus la Urgențe și apoi externat fiind nevătămat, dar în stare de șoc pentru cele întâmplate.

Bărbatul a observat prea târziu mașina Toyota pe carosabil, deoarece ambele vehicule implicate în accident erau cu farurile stinse, astfel încât, din depărtare. strada părea liberă.