Accident de muncă în Italia, muncitor român mort după ce a căzut de la etajul cinci

Un muncitor român în vârstă de 45 de ani și-a pierdut viața la Ostia, lângă Roma, luni, 4 aprilie, după ce a căzut de la etajul cinci al unui bloc. Conaționalul nostru renova un apartament și a căzut de pe terasa acestuia, informează Roma Today.

Tragedia a avut loc pe Via delle Baleniere din Ostia, la începutul după-amiezii. Muncitorul lucra la renovarea unui apartament împreună cu alți români.

Potrivit unei reconstituiri inițiale, bărbatul se afla pe balconul de la etajul cinci al clădirii, situată pe litoralul Lido al Mării Tireniene, când s-a aplecat să ia material de lucru dintr-un troliu (dispozitiv folosit în construcții pentru transport sau ridicare de materiale). Și-a pierdut echilibrul și a căzut, fără nicio șansă de supraviețuire.

Intervenția salvatorilor s-a făcut în jurul orei 15:30. Ajunși la fața locului carabinierii companiei Ostia și personalul 118 nu au putut face altceva decât să constate decesul bărbatului român.

La fața locului, pe lângă militarii companiei Ostia, au fost prezenți inspectorii de muncă ai autorității locale de sănătate (ASL). Dinamica exactă a accidentului rămâne de stabilit.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Distribuie acest articol