Accident de muncă în Italia: Un zidar român a căzut de pe schele în timp ce lucra la un spital

Un zidar român în vârstă de 43 de ani a căzut ieri, 6 decembrie, în jurul orei 15:50, de pe schela unde lucra la noua secțiune, aflată în construcție, a Spitalului San Gerardo din Monza.

Muncitorul, având inițialele M.L., este cetățean român cu domiciliul în Rho (localitate din zona metropolitană Milano, Lombardia) și se afla în timpul lucrului atunci când a avut loc accidentul.

Deocamdată nu se știe dacă bărbatul s-a simțit brusc rău sau a alunecat de pe schelă. Din nefericire coarda de siguranță nu a rezistat greutății acestuia, iar căderea, de la o înălțime de aproximativ trei metri, a fost inevitabilă.

Muncitorul purta toate echipamentele de protecție necesare lucrului la înălțime, dar ghinionul a făcut să sufere o lovitură în zona capului. Intervenția a fost de cod roșu, victima fiind dusă cu ambulanța la Secția de Urgențe al spitalului și internată cu prognostic rezervat.

Situația românului este gravă și ar trebui operat la cap. Din fericire, potrivit primelor informații obținute de la lucrătorii sanitari din spital, viața sa nu este pusă în pericol.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

La fața locului au intervenit și carabinierii Poliției din Monza.

Faptul că accidentul s-a petrecut lângă spital a fost, fără îndoială, atât în favoarea salvatorilor, cât mai ales a românului. Investigațiile sunt încă în fază de cercetare, pentru a se înțelege cu exactitate dinamica faptelor.

Distribuie acest articol