Accident de muncă pe un șantier din Italia, un român în stare gravă după ce a căzut de pe o schelă

Un muncitor român în vârstă de 45 de ani se află la spital în condiții foarte grave după ce joi, 28 mai, a căzut de pe schela pe care lucra în cadrul unui șantier din Misano, regiunea Emilia Romagna, informează Il Resto del Carlino.

Accidentul a avut loc în jurul orei 16:30. Muncitorul român, lucra pe o schelă împreună cu alți colegi, la construcția unui depozit industrial. Ceea ce s-a întâmplat cu exactitate este încă în atenția anchetatorilor care fac cercetări pentru a afla ce a provocat accidentul respectiv. Poate că bărbatul a pus piciorul greșit sau poate i-a venit rău, dar deodată ceilalți lucrători l-au văzut căzând de pe schele de la o înălțime de peste trei metri.

Colegii au înțeles imediat că starea bărbatului era una foarte gravă și au chemat de urgență salvarea. Ambulanța a ajuns după câteva minute împreună cu carabinierii de la unitatea din Misano, după care, la scurt timp, au sosit la locul accidentului și inspectorii de la Medicina Muncii.

Asistenții medicali au stabilizat persoana vătămată, dar riscul de a fi suferit răni interne grave a fost prea mare, astfel încât medicii au decis să apeleze la un elicopter pentru a transporta muncitorul rănit la spitalul Bufalini din Cesena.

Distribuie acest articol