Accident în Italia la locul de muncă: o moldoveancă a fost găsită fără cunoștință după ce a căzut de pe o scară

O femeie originară din Republica Moldova, în vârstă de 55 de ani, care lucrează în Italia ca menajeră, a căzut în după amiaza zilei de miercuri, 12 mai, de pe o scară, în timp ce făcea curățenie și a rămas fără cunoștință. A fost transportată de urgență la spital, la Neurochirurgie.

Moldoveanca se afla în timpul orelor de lucru, într-un apartament de pe via Altinate, din Padova. În încercarea de a curăța piese de mobilier înalte, femeia s-a urcat pe o scară, dar s-a dezechilibrat și a căzut. În momentul incidentului era singură în casă, proprietara era ieșită cu treburi. Abia întoarsă, a găsit-o pe menajera sa întinsă la pământ, fără cunoștință.

Italianca a încercat să o trezească din leșin, dar nu a reușit. A chemat salvarea și menajera a fost transportată la spital, la secția de neurochirurgie. Din fericire, medicii au transmis că viața sa nu este în pericol.

La locul incidentului, pe lângă echipajul sanitar de la 118, s-au prezentat carabinierii și inspectorii SPISAL (Serviciul de siguranță și prevenire a accidentelor de muncă), informează Padova Oggi.

Potrivit celor mai recente date ale Institutului Național de Statistică, peste 3 milioane de persoane anual se accidentează în interiorul locuințelor. Printre categoriile cele mai expuse riscului se numără femeile, urmate într-un procent mai mic de pensionari și copii cu vârsta sub cinci ani.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Distribuie acest articol