Acuzat de mai multe crime, un asasin al mafiei italiene se ascundea în România la Satu Mare

Gabor C., italian, membru al organizației mafiote ‘Ndrangheta a fost condamnat pentru mai multe asasinate comise la comanda mafiei italiene. Acesta a fost reținut luni la Punctul de Trecere a Frontierei Petea din județul Satu Mare. În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că bărbatul figurează ca fiind căutat de către autoritățile din Italia iar pe numele acestuia fusese emis un mandat european de arestare.

Potrivit polițiștilor, bărbatul italian, care era în trecut membru al organizației mafiote ‘Ndrangheta, a locuit ani la rând în municipiul Satu Mare din România. În cadrul grupării mafiote avea rang de „căpitan”, scrie presasm.ro.

Bărbatul era dat în trecut în urmărire internaţională întrucât fusese condamnat la închisoare în Italia pentru săvârşirea infracţiunilor de omor, tăinuire şi încălcarea regimului armelor şi muniţiilor. Gabor C. este acuzat de dublu asasinat, în urma unei reglări de conturi între clanurile mafiote.

Distribuie acest articol