Adeverința electronică verde („pașaport Covid”) pentru a facilita libera circulație în UE

Parlamentul European a transmis printr-un comunicat oficial că europarlamentarii vor dezbate în procedură de urgență legea privind adeverința electronică verde, așa-zisul „pașaport Covid”, care ar urma să permită circulația sigură și liberă pe durata pandemiei.

Adeverința electronică verde va facilita libera circulație în UE, în condiții de siguranță, în timpul pandemiei de COVID-19. Va fi dovada că o persoană: fie a fost vaccinată împotriva COVID-19, fie s-a vindecat de COVID-19, fie s-a testat și rezultatul testului este negativ; această dovadă va putea fi prezentată în toate statele membre ale UE. Sistemul de adeverințe poate fi introdus, de asemenea, în Islanda, Liechtenstein, Norvegia, precum și în Elveția, fiind deschis și inițiativelor care sunt în curs de dezvoltare la nivel mondial.

Sistemul de adeverințe electronice verzi cuprinde trei tipuri distincte de adeverințe COVID-19, informează vaccinare-covid.gov.ro:

  • o adeverință de vaccinare;
  • o adeverință de testare;
  • o adeverință de vindecare.

Acestea pot fi emise și utilizate în toate statele membre ale UE pentru a facilita libera circulație. Toți cetățenii UE și membrii familiilor acestora, precum și resortisanții țărilor terțe cu drept de ședere sau de rezidență legală în statele membre sau care au dreptul de a călători în alte state membre ar urma să le poată primi gratuit.

Adeverințele ar trebui să includă doar un set minim de informații necesare pentru confirmarea și verificarea statutului deținătorilor, și anume: persoană vaccinată, persoană care a obținut un rezultat negativ în urma testării sau persoană vindecată.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Vaccinarea nu va fi o condiție prealabilă pentru a putea călători!

Toți cetățenii UE au un drept fundamental la liberă circulație în UE, iar acest lucru se aplică indiferent dacă sunt vaccinați sau nu. Același principiu se aplică și drepturilor resortisanții țărilor terțe cu drept de ședere sau de rezidență legală în statele membre și care au dreptul de a călători în alte state membre. Adeverința electronică verde va facilita exercitarea acestui drept, inclusiv prin posibilitatea de a prezenta o adeverință de testare sau o adeverință de vindecare.

Adeverința electronică verde va conține informațiile esențiale necesare, cum ar fi numele, data nașterii, statul membru emitent și un identificator unic al adeverinței. În plus:

  • pentru adeverința de vaccinare: tipul vaccinului și producătorul, numărul de doze, data vaccinării;
  • pentru adeverința de testare: tipul de test, data și ora la care a fost efectuat, centrul de testare și rezultatul;
  • pentru adeverința de vindecare: data rezultatului pozitiv al testului, emitentul adeverinței, data emiterii, data de valabilitate.

Formatul adeverinței electronice verzi

Adeverințele vor fi eliberate în format electronic, astfel încât să poată fi afișate pe un telefon inteligent, sau imprimate pe hârtie, în funcție de preferința deținătorului. Adeverințele vor conține un cod QR interoperabil, care va putea fi citit automat și care va conține datele esențiale necesare, precum și o semnătură digitală. Codurile QR sunt utilizate pentru a se verifica în siguranță autenticitatea, integritatea și valabilitatea adeverințelor. Pentru a îmbunătăți acceptarea transfrontalieră, informațiile din adeverințe ar trebui să fie în limba (limbile) statului membru emitent și în limba engleză.

Cum va funcționa adeverința electronică verde în întreaga UE?

Adeverința electronică verde va conține un cod QR cu o semnătură digitală ca protecție împotriva falsificării. Adeverințele vor fi controlate prin scanarea codului QR, verificându-se astfel semnătura.

Fiecare organism emitent (de exemplu, spital, centru de testare, autoritate sanitară) are propria sa cheie de semnătură digitală. Toate acestea sunt stocate într-o bază de date securizată din fiecare țară.

Comisia Europeană va crea un portal de acces. Prin acest portal, toate semnăturile adeverințelor pot fi verificate în întreaga UE. Datele cu caracter personal ale deținătorului adeverinței nu trec prin portal, deoarece nu sunt necesare pentru a se verifica semnătura digitală.

Comisia Europeană va furniza, de asemenea, aplicații de referință cu sursă deschisă pentru a sprijini statele membre să dezvolte programe informatice pe care autoritățile să le poată utiliza pentru scanarea și verificarea codurilor QR.

Distribuie acest articol