Adolescentă de 14 ani dispărută în Italia, telefon primit de părinți: „Nu o mai căutați, ea este a noastră acum”

O tânără română în vârstă de doar 14 ani a dispărut în ultimele zile de la Pioltello, o localitate de lângă Milano, în nordul Italiei. Fata mergea la școală când a fost răpită de persoane necunoscute familiei sale. Părinții au primit un telefon chiar în ziua dispariției fiicei lor: „Nu vă faceți griji pentru fiica voastră, ea este a mea acum și nu se va mai întoarce acasă”.

Elena mergea la școală în dimineața zilei de 14 ianuarie, 2019. Era ora 7:30 și de atunci, părinții nu mai știu nimic de ea, unde se află și în ce condiții. După ce au depus plângeri la carabinieri și s-au adresat emisiunii „Chi l’ha Visto”, un program al canalului RAI3 care se ocupă cu mediatizarea și anchetarea unor astfel de dispariții, au aflat că fiica lor a fost răpită de un tânăr cu care părinții nu au reușit să intre în legătură. Doar unchiul băiatului, care a declarat că nu știe unde se află tânărul, i-a avertizat la telefon: „Nu o mai căutați, ea este a noastră acum, nu o veți mai vedea”.

Când a primit telefonul bărbatului misterios, tatăl Elenei a insistat să îi spună unde este fiica sa, apoi i-a cerut să se întâlnească pentru a discuta. Bărbatul a acceptat inițial și astfel au decis să se vadă la Mortara dar nimeni nu a venit la întâlnire. Atunci, tatăl Elenei a mers direct la carabinieri unde a povestit totul. Carabinierii l-au găsit repede pe Marius, bărbatul care a telefonat și care este unchiul băiatului care a răpit-o pe Elena, dar autoritățile nu au aflat mare lucru de la el, a declarat că nu știe unde se află nepotul său în acest moment.

Mama Elenei a apărut la „Chi l’ha Visto”, unde a relatat în fața telecamerelor tot ce s-a petrecut și a făcut un apel pentru a-și găsi fiica, adresându-se în mod direct răpitorilor și cerându-le să o aducă pe fată înapoi acasă. Apoi, părinții, împreună cu un jurnalist de la RAI3, au mers la Marius, autorul apelului telefonic: „Nu știu unde se află nepotul meu”, a răspuns acesta la întrebarea jurnalistului. După puține secunde, s-a întors spre tatăl fetei și i-a murmurat printre dinți: „Dacă o mai cauți, te omor!”

O poveste complicată cu doi părinți disperați să își găsească fata și care fac un apel de ajutor către toți cei care au văzut-o în aceste zile sau știu unde se află.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Elena, tânără română de 14 ani, dispărută la Pioltello (Milano)

Elena are 1,65 metri înălțime, păr castaniu și ochi căprui. În momentul dispariției era îmbrăcată cu o geacă neagră, pantaloni de aceeași culoare și o avea o pereche de adidași albi în picioare. Fata avea cu ea un ghiozdan de culoare roz și documentele de identitate.

Oricine are informații poate suna la numărul 112 sau se poate adresa direct forțelor de ordine.

"Ci sta minacciando"

"Ci sta minacciando": Che cosa dice l'uomo al telefono con i genitori di Elena, la 14enne scomparsa dal Milanese? #cilhavisto [VAI ALLA PAGINA]→http://ow.ly/HyVt50kj0va

Posted by Chi l'ha visto? on Wednesday, 23 January 2019

Distribuie acest articol