Află care sunt prețurile pentru eliberarea documentelor și alte servicii la consulatele românești din străinătate

În urma modificărilor aduse pentru taxele consulare anul trecut când, de la 1 februarie 2017, a fost eliminată cvasitotalitatea taxelor consulare, multe dintre serviciile consulare care pot fi cerute la consulatele românești din străinătate s-au ieftinit sau au devenit chiar gratuite.

De precizat că, deși prețurile sunt prezentate în euro, plata serviciilor consulare va fi efectuată, după caz, în echivalentul monedei locale, regulă care este valabilă în general în țările din afara zonei Euro.

Așadar, vă prezentăm lista completă cu taxele percepute de consulatele românești din străinătate, în prezent, în funcție de serviciul dorit:

A. ELIBERARE DOCUMENTE DE CĂLĂTORIE

1. Obținerea titlului de călătorie, pentru persoane majore sau minori – serviciu prestat cu titlu gratuit. Nu se percep taxe.

2. Taxa consulară pentru pașaportul simplu electronic cu domiciliul in România,  pentru persoane majore sau minori este de 59 euro;

3. Taxa consulară pentru pașaportul  simplu electronic cu domiciliul în străinătate, pentru persoane majore sau minori, este de 59 euro;

4. Taxa pentru pașaportul simplu  temporar cu domiciliul în România,  pentru persoane majore sau  minori, este de 20 euro.

5. Taxa pentru pașaportul simplu temporar cu domiciliul in străinătate  pentru persoane majore  sau minori,  este de 20 euro.

B. ELIBERARE ACTE DE STARE CIVILĂ

1. Înregistrarea nașterii copilului de cetățenie română se prestează cu titlu gratuit. Nu se percep taxe consulare;

2. Înscrierea certificatului de naştere se prestează cu titlu gratuit. Nu se percep taxe consulare;

3. Înscrierea certificatului  de căsătorie se prestează cu titlu gratuit. Nu se percep taxe consulare;

4. Încheierea căsătoriei la misiunile diplomatice și oficiile consulare între cetăţeni români/ cetățean român și cetățean străin se prestează cu titlu gratuit. Nu se percep taxe consulare;

5. Înregistrarea primară a deceselor cetățenilor români, survenite în străinătate – se prestează cu titlu gratuitNu se percep taxe consulare;

6. Procurarea certificatelor de deces întocmite de autorități străine pentru cetățenii români decedați în străinătate precum și intermedierea procedurilor de apostilare sau supralegalizare pe plan local a acestor certificate – se prestează cu titlu gratuitNu se percep taxe consulare.

C. ELIBERARE ACTE NOTARIALE

1. Taxa pentru redactarea și autentificarea unei procuri care se înscrie în Registrul Național Notarial de Evidență a Procurilor și Revocării este de 3 euro;

2. Redactarea unei procuri care nu se înscrie în RNNEPR / declarații notariale – se prestează cu titlu gratuitNu se percep taxe consulare;

3. Redactarea și autentificarea declarației de ieșire din țară a unui minor – se prestează cu titlu gratuitNu se percep taxe consulare ;

4. Procurarea prin misiunea diplomatică sau oficiul consular  a cazierului judiciar din România – se prestează cu titlu gratuit. Nu se percep taxe consulare;

5. Procurarea prin misiunea diplomatica sau oficiul consular a certificatului de naștere, căsătorie, deces din România – se prestează cu titlu gratuit. Nu se percep taxe consulare;

6. Aplicarea  Apostilei  de la HAGA pe un document emis de autoritățile române – se prestează cu titlu gratuit. Nu se percep taxe consulare;

7. Legalizarea unei copii conform cu originalul -se prestează cu titlu gratuit. Nu se percep taxe consulare;

8. Taxa pentru obținerea adeverinței  de cetățenie româna este de 35 de euro;

9. Obținerea  adeverinței privind statutul familial(celibat) – se prestează cu titlu gratuit. Nu se percep taxe consulare;

10. Eliberarea unui certificat de cutumă – se prestează cu titlu gratuit. Nu se percep taxe consulare;

11. Înregistrarea cererii pentru verificarea autenticității permisului de conducere românesc – se prestează cu titlu gratuit. Nu se percep taxe consulare;

12. Depunerea  prin oficiul consular  a cererii de obținere a primei cărți de identitate a minorului cu vârsta între 14 și 18 ani – se prestează cu titlu gratuit. Nu se percep taxe consulare;

13. Depunerea  prin oficiul consular  a cererii de obținere a primei cărți de identitate pentru persoana  care a împlinit vârsta de 18 ani – se prestează cu titlu gratuit. Nu se percep taxe consulare;

14. Legalizarea semnăturii traducătorului – se prestează cu titlu gratuit. Nu se percep taxe consulare;

15. Efectuarea unei traduceri din sau în limba română – se prestează cu titlu gratuit. Nu se percep taxe consulare;

D. REDOBÂNDIREA CETĂŢENIEI ROMÂNE

1. Taxa pentru înregistrarea cererii pentru redobândirea cetățeniei române în condițiile art. 10 alin (1) din Legea nr. 21/1991, cu modificările și completările ulterioare, este de 65 de euro;

2. Taxa pentru înregistrarea cererii pentru renunțarea la cetățenia română este de 605 euro;

3. Taxa verificarea statutului juridic față de statul român (clarificarea cetățeniei) este de 35 euro;

NOTĂ! Înregistrarea cererii pentru redobândirea cetățeniei române art. 11 din Legea nr. 21/1991, cu modificările și completările ulterioare este scutită de taxă consulară.

E. ALTE SERVICII SCUTITE DE TAXĂ CONSULARĂ

1. Eliberarea pașapoartelor mortuare.

2. Eliberarea documentelor de călătorie provizorii pentru resortisanții statelor membre ale Uniunii Europene, în condiții de reciprocitate.

3.Eliberarea de vize pentru anumite categorii de solicitanți(exceptați de la plata taxelor consulare și potrivit Codului comunitar de vize, dintre care au fost preluate dispozițiile respective):

– minorii în vârstă de sub 6 ani;

– elevii și studenții din ciclurile universitare de licență, master și doctorat și din ciclurile postuniversitare, precum și profesorii însoțițori, care efectuează călătorii de studii sau de formare academică, științifică  ori profesională;

– cercetătorii care se deplasează în Uniunea Europeană pentru cercetare științifică, astfel cum sunt definiți în Recomandarea 2005/611CE a Parlamentului European și Consiliului din 28 septembrie 2005 vizând facilitarea eliberării de către statele membre a vizelor uniforme de scurtă ședere pentru cercetării resortisanți ai țărilor terțe care se deplasează pentru cervcetare științifică în Uniunea Europeană;

– reprezentanții organizațiilor non profit cu vârsta de sau sub 25 de ani, care participă la seminarii, conferințe, evenimente, sportive, culturale sau educaționale, organizate de organizații non-profit.

– eliberarea vizelor de scurtă ședere pentru membrii de familie ai cetățenilor români, ai cetățenilor celorlalte state membre ale Uniunii Europene și ale Spațiului Economic European, precum și ai cetățenilor Confederației Elvețiene, atunci când îi însoțesc sau li se alătură;

4. Prestarea serviciilor consulare solicitate în interes administrativ de autoritățile statului acreditar sau în cadrul cooperării consulare, în condițiile de reciprocitate.

5. Prestarea serviciilor consulare solicitate de membrii de familie însoțitori ai personalului civil și militar al statului, trimis în misiune în străinătate.

Pentru mai multe informații cu privire la taxe și servicii consulare, vă invităm să vizitați site-ul www.informațiiconsulare.ro, site gestionat de Ministerul Afacerilor Externe.

Alte articole de interes:

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Te-ar mai putea interesa

Publicitate
Susține publicația noastră!