Al Bano, moment de tensiune într-un avion: „Mi-au interzis accesul la toaletă”

Artistul italian Al Bano a întâmpinat o situație neplăcută în zborul spre Zagreb, unde a mers pentru a sărbători absolvirea fiicei sale, Cristel Carrisi, care trăiește în Croația. Acesta susține că i s-a refuzat accesul la toaletă, deși avea probleme medicale care îl determinau să aibă nevoie de acest serviciu.

Al Bano a cerut să folosească toaleta înainte de a părăsi avionul. „La aterizare am cerut să merg la toaletă, dar mi s-a interzis, un lucru inacceptabil”, a declarat artistul.

„Eram așezat la locul 1A, am fost operat la prostată și tocmai în momentul aterizării aveam nevoie de toaletă și am cerut să o folosesc”, a explicat Al Bano.

„Între timp, au fixat scara la ușa interioară pentru a putea să coborâm și coridorul era plin de oameni. Însoțitoarea de zbor mi-a răspuns că nu era posibil să merg la toaletă și mi-a ordonat să mă așez. Am ridicat vocea, pentru că era ceva absurd. Am cerut să vorbesc cu comandantul, dar nimic”, a mai spus artistul.

Al Bano a continuat, explicând că „o doamnă croată, care vorbea italiană, a încercat să le explice nevoia mea, dar nu a fost nimic de făcut. Au lăsat pasagerii să coboare pe ușa din spate, dar nu mi-au permis nici măcar acolo să mă duc la toaletă. Ba mai mult, poate din cauza altercației pe care o avusesem cu însoțitoarea de zbor, m-a oprit poliția la ieșire: m-au dus într-un colț și mi-au verificat pașaportul. În final, mi s-a permis să-mi iau bagajul”.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În ciuda faptului că situația a fost rezolvată destul de repede, Al Bano a spus că a rămas „cu un gust amar”:

„Zbor de 60 de ani și nu mi s-a întâmplat niciodată un astfel de inconvenient. A merge la baie era un drept al meu, este inacceptabil să nu mi se permită. Un lucru de genul acesta se poate întâmpla și altor pasageri, este inacceptabil”, a repetat artistul italian.

Distribuie acest articol