Alarmă cu bombă pe un zbor Italia-România. Un român a amenințat că va arunca avionul în aer

Alertă cu bombă la bordul unei aeronave Wizz Air, sâmbătă seara, 9 iulie, pe zborul W63676, de la Roma la Iași, după ce unul dintre pasageri, un bărbat de naționalitate română, a anunțat că are o bombă și va arunca avionul în aer. În aeronavă se aflau 176 de pasageri plus membrii echipajului.

S-a întâmplat pe Aeroportul Internațional Leonardo da Vinci din Fiumicino (Roma), la ora 21:30. Aeronava Wizz Air se pregătea de decolare după ce înregistrase deja câteva minute de întârziere. Toți cei 176 de pasageri erau în avion, iar însoțitoarele de bord (stewardesele) se asigurau că sunt îndeplinite condițiile necesare înaintea decolării. În acel moment, pasagerul Burcă Marius le-a anunțat că are o bombă și va arunca avionul în aer.

Cu un calm desăvârșit, pentru nu a-i alerta pe ceilalți pasageri, o însoțitoare de bord l-a anunțat pe căpitan de intențiile conaționalului nostru. Toate manevrele de decolare au fost oprite și la bordul avionului s-au prezent în scurt timp forțele de ordine. Bărbatul a fost dat jos din aeronavă de polițiști împreună cu bagajele sale.

„Mi-a spus mie și colegelor mele că el are o bombă și că vom sări cu toții în aer”, a declarat impacientată șefa însoțitoarelor de bord, unui membru al redacției noastre care se afla în avion. „Nici nu știți cât de ușor poate fi realizat un produs exploziv, sincer m-am speriat foarte tare!” Reacția ei a fost însă una extrem de profesională.

Imagine de la bordul avionului unde un cetățean român a anunțat că are o bombă și va arunca aeronava în aer. Sursa foto: Rotalianul – Revista românului din Italia

Una dintre pasagere a declarat apoi că în drum spre poarta de îmbarcare cetățeanul respectiv i-ar fi spus „mergem noi în avion, dar vom sări cu toții în aer”. Femeia, însă, nu l-a luat în seamă, crezând că glumește.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Pasagerul Burcă Marius a părăsit aeronava însoțit de polițiști. Zborul decolat de la Roma a aterizat la Iași în deplină siguranță, dar cu o întârziere de 90 de minute.

Distribuie acest articol