Alarmă în Italia, pericolul de pe o rețea de socializare. Două copile au murit participând la „jocul cu eșarfa”

O fată în vârstă de 12 ani a fost găsită moartă duminică, 14 martie, la Borgofranco di Ivrea, în baia locuinței sale, cu cordonul de la halatul de baie înfășurat în jurul gâtului. Ipoteza anchetatorilor este că fata a decedat în urma provocării unui joc de pe TikTok, așa cum s-a întâmplat la Palermo, în luna ianuarie, când o fetiță de 10 ani a murit în același mod.

Jocul se numeşte Blackout challenge sau „Jocul cu eșarfa”, un test de sufocare extremă.

Domenico, unchiul fetei care a murit la Borgofranco, nu are nicio îndoială. „Este vina rețelei sociale TikTok pe care o folosesc copiii. Era o copilă fără probleme, chiar ieri vorbisem cu ea despre ce voia să studieze pe viitor, la liceu.”

Carabinierii investighează cazul și, pe baza unui mandat emis de Procuratura din Ivrea, au confiscat telefonul mobil.

Chiar și în cazul de la Palermo sora mai mică a fetei decedate în același mod a vorbit despre un joc de pe TikTok. Antonella şi-a legat o curea în jurul gâtului cu scopul de a rămâne fără răsuflare cât mai mult timp, în timp ce se filma cu telefonul mobil, în baie. Fata a fost găsită inconștientă, de sora sa mai mică. Transportată în comă la spital, Antonella nu a mai putut fi salvată.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În ultimele săptămâni, la Rivoli, a fost semnalat cazul unui grup de tineri care, pe Corso Francia, se aruncau „în joacă” în fața mașinilor. Pare că și acest „joc” periculos este una dintre provocările de pe TikTok.

Începând cu 9 februarie s-a luat decizia ca TikTok să blocheze toți utilizatorii italieni cu vârste sub 13 ani și să le ceară să indice din nou data nașterii pentru a continua să folosească aplicația. Odată ce un utilizator sub 13 ani este identificat, contul său vine eliminat. Faptul că utilizatorilor nu li se cere niciun document prin care să ateste veridicitatea informațiilor face ca mulți copiii să poată continua să utilizeze această aplicație.

Distribuie acest articol