Alertă de vremea rea în Italia. Protecția Civilă: „Zăpadă, ploi și vânt puternic în 11 regiuni”

O perturbare meteorologică de origine nord-atlantică avansează spre Italia în aceste ore și promite să provoace o înrăutățire treptată a condițiilor meteorologice în regiunile nordice din centru-sud, ninsori până la altitudini mici în centrul acestei țări, furtuni pe versanții sudici de lângă Marea Tireniană și vânturi puternice în Sardinia.

Pe baza previziunilor disponibile, Departamentul de Protecție Civilă din Italia, în acord cu regiunile implicate – care sunt responsabile pentru activarea sistemelor de protecție civilă în teritoriile vizate – a lansat o avertizare suplimentară privind condițiile meteorologice nefavorabile, care o completează pe cea emisă în timpul zilei de ieri, se arată într-un comunicat de presă publicat în urmă cu 2 ore pe site-ul Protecției Civile

Potrivit sursei citate, fenomenele meteorologice, care au impact asupra diferitelor zone ale țării ar putea determina criticitățile hidrogeologice și hidraulice care sunt raportate, într-un rezumat național, în buletinul de alerte și critici naționale ce pot fi consultate pe site-ul web al Departamentului de Protecție Civilă. Anunțul prevede, începând din această seară de vineri, 25 decembrie, ninsoare la altitudini peste 400-600 de metri în Abruzzo și Umbria și la peste 600-800 de metri în Sardinia.

În plus, se mai precizează în comunicatul instituției italiene, sunt așteptate precipitații, inclusiv ploi sau furtuni, în Campania, Basilicata și Calabria, în special pe versanții mării Tireniene, cu averse puternice, activitate electrică frecventă și rafale puternice de vânt. Rafale puternice de vânt sunt așteptate, de asemenea, din cadranele nordice, deasupra Sardiniei, unde vor provoca furtuni puternice pe mare de-a lungul coastelor expuse.

Pe baza acestor previziuni, așadar, autoritățile italiene au emis o alertă cu cod galben de vremea rea pentru întreaga zi de mâine, 26 decembrie, pentru următoarele regiuni: Emilia-Romagna, Marche, Umbria, Lazio, Abruzzo, Molise, Campania, Puglia,  Basilicata, Calabria și unele zone din Sicilia.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Distribuie acest articol