Mamă româncă din Italia, nevoită să cumpere mâncare pe ascuns copiilor de teama concubinului italian

Un bărbat italian, în vârstă de 40 de ani și cu domiciliul în localitatea Martina Franca, provincia Taranto din regiunea italiană Puglia, a fost arestat de agenții de la Poliția de Stat, acuzat fiind de violență domestică.

Potrivit unui comunicat publicat pe site-ul oficial al Poliției de Stat din Italia, ancheta a început în luna ianuarie din acest an când o femeie de naționalitate română a denunțat o retragere de bani neautorizată de pe cardul său bancar.

În urma investigațiilor efectuate de polițiști însă, s-a descoperit că femeia a oferit declarații false, ea însăși fiind cea care a scos banii de la un ghișeu poștal.

Chemată la Comisariatul de Poliție din Martina Franca pentru a explica motivul simulării acestei infracțiuni, anchetatorii au aflat că femeia a retras banii pe ascuns, de teama partenerului ei, cu scopul de a le cumpăra mâncare celor doi copii ai lor.

Mai exact, bărbatul italian i-a interzis conaționalei noastre să cumpere de mâncare copiilor, femeia fiind nevoită astfel să simuleze un furt pentru a putea lua bani din contul bancar, pe care ulterior să-i folosească pentru a-și hrăni copiii.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Declarațiile femeii au determinat polițiștii să aprofundeze cercetările, care au descoperit că aceasta a fost supusă ani întregi la abuzuri fizice și psihologice despre care nimeni nu știa.

Oamenii legii au pus-o apoi pe femeia româncă în legătură cu Centrul Antiviolență din Martina Franca, în speranța că va fi convinsă în cele din urmă să denunțe concubinul violent.

Cu toate acestea, situația a luat o întorsătură critică atunci când personalul centrului antiviolență a alertat autoritățile, exprimându-și îngrijorarea pentru că nu mai putea să intre în contact cu mama româncă.

Polițiștii au localizat apoi cuplul în interiorul unui autoturism, iar în timpul unui control, au observat în ochii femeii un semn de ușurare și o cerere disperată de ajutor.

După ce a fost dusă din nou la comisariat, femeia a povestit atunci în detaliu despre anii de violență la care a fost supusă, precum și despe un avort spontan provocat de loviturile primite din partea concubinului.

Bărbatul, cunoscut autorităților pentru dependența de substanțe interzise și infracțiuni împotriva proprietății, a fost arestat conform instrucțiunilor Autorității Judiciare, aplicând protocoalele Codului Roșu (un set de măsuri legislative introduse pentru a combate violența împotriva femeilor și violența domestică.).

Distribuie acest articol