Ambasada României în Italia: Pentru binele vostru și al întregii comunități respectați cu strictețe măsurile impuse de guvernul italian

La data de 8 martie 2020, guvernul italian a anunțat noi măsuri urgente pentru combaterea și prevenirea infecției cu COVID-19, informează Ambasada României în Italia pe pagina oficială de Facebook. După ce a fost făcut public proiectul de lege prin care se anunțau măsurile speciale de restricție pe întreg teritoriul regiunii Lombardia și a altor provincii din nordul Italiei, mai multe sute de persoane au părăsit în grabă teritoriile respective călătorind spre sudul peninsulei sau chiar în afara țării.

Reprezentanții Ambasadei României în Italia fac un apel adresat direct cetățenilor români: „Pentru binele vostru și al întregii comunități, reiterăm importanța respectării cu strictețe a măsurilor luate de guvernul italian.”

Noile prevederi sunt valabile până la 3 aprilie (în lipsa altor termene menționate explicit) și includ, printre altele:

  • Stabilirea unei zone cu măsuri restrictive speciale (întregul teritoriu al Regiunii Lombardia, provinciile Modena, Parma, Piacenza, Reggio nell’Emilia și Rimini din regiunea Emilia Romagna; provincia Pesaro e Urbino din Marche; provinciile Alessandria, Asti, Novara, Verbano-Cusio-Ossola și Vercelli din Piemonte, respectiv provinciile Padova, Treviso și Veneția din Veneto). Trebuie evitate toate deplasările care nu sunt strict necesare, atât în intrare și ieșire, cât și în interiorul acestei zone.
  • Pe întreg teritoriul Italiei, se suspendă activități culturale și sociale, precum evenimente, spectacole de teatru sau cinematografice, muzee. Se suspendă, de asemenea, ceremoniile civile sau religioase. Se recomandă limitarea, pe cât posibil, a deplasărilor persoanelor fizice doar în cazuri strict necesare. Activitățile didactice (școli și universități) sunt suspendate până pe 3 aprilie în zona cu măsuri restrictive speciale și până pe 15 martie în restul teritoriului.

Informații publicate de Departamentul de Protecție Civilă din Italia arată că numărul total de persoane infectate cu coronavirus a ajuns duminică, 8 martie 2020, la 7.375 de persoane de la începutul epidemiei, din care 6.387 sunt cazuri încă pozitive. Persoanele care s-au vindecat de această infecție sunt 622 la această oră, în timp ce persoanele decedate sunt 366.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Distribuie acest articol