Ambasada României în Italia: Principalele măsuri care vor trebui respectate de populație începând cu 4 mai

Reprezentanții Ambasadei României în Italia au publicat sâmbătă, 2 mai, pe pagina Facebook a instituției, un rezumat cu activitățile economice care se vor relua din data de 4 mai, precum și cu regulile pe care persoanele fizice vor trebui să le respecte în ce privește deplasarea în afara locuinței.

Conform Decretului Președintelui Consiliului de Miniștri, începând cu 4 mai 2020, vor fi reluate unele activități economice (în principal în sectorul manufacturier, construcții, comerț en gros).

Declarația pe propria răspundere va fi în continuare necesară

Deplasările persoanelor fizice sunt, în continuare, limitate și trebuie justificate în cazul unui control prin completarea declarației pe proprie răspundere.

În interiorul regiunii, deplasările trebuie justificate de motive legate de muncă, situații de necesitate, motive legate de sănătate sau vizite la rude (citiți precizările publicate pe site-ul Guvernului italian pentru detalii).

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Sunt interzise deplasările în afara regiunii

Cu excepția motivelor legate de muncă, a cazurilor de urgență absolută sau a unor motive legate de sănătate.

Este permisă întoarcerea la propriul domiciliu sau locuință.

Persoanele cu simptome de Covid-19 trebuie să rămână la domiciliu

Persoanele care prezintă simptome (infecție respiratorie sau febră peste 37,5ºC) trebuie să rămână la domiciliu, să limiteze contactele sociale și să ia legătura cu medicul de familie.

Este absolut interzisă părăsirea locuinței pentru persoanele care sunt supuse măsurii de carantină.

Este interzisă orice formă de adunare între persoane, atât în spații publice cât și private

Va fi permis accesul publicului în parcuri, cu condiția de a nu forma adunări și de a respecta mereu distanța de siguranță de cel puțin 1 metru între persoane. Primarii localităților au posibilitatea de a închide unele zone, în cazul în care nu va fi posibilă asigurarea respectării acestor condiții.

Rămân închise spațiile de joacă pentru copii.

Este posibilă efectuarea de activități sportive sau motorii în aer liber, cu condiția respectării distanței de siguranță între persoane.

Folosirea măștii de protecție în spațiile închise

Este obligatorie, pe întreg teritoriul național, protejarea căilor respiratorii în spațiile publice închise, inclusiv în mijloacele de transport și în cazurile în care nu se poate menține distanța de siguranță între persoane. Măsura nu se aplică copiilor cu vârste sub 6 ani. În acest sens, se pot utiliza măști de unică folosință, lavabile sau dispozitive artizanale care permit acoperirea nasului și a gurii.

Școlile rămân închise

Este în continuare suspendată activitatea didactică în sălile de clasă, aceasta desfășurându-se online.

Nerespectarea acestor prevederi atrage după sine sancțiuni

Respectați măsurile restrictive și limitați deplasările, pentru binele dumneavoastră și al întregii comunități”, avertizează reprezentanții ambasadei.

Autoritățile regionale sau locale pot adopta măsuri mai restrictive, informați-vă din surse oficiale privind măsurile valabile în zona dumneavoastră!

Informații complete privind dispozițiile în vigoare la nivel național, începând cu 4 mai, găsiți aici.

Distribuie acest articol