Ambasadorul României în Italia condamnă acțiunea unor concetățeni de a purta drapelul țării noaste la manifestațiile anti-Green Pass

În cadrul unei videoconferințe organizate miercuri, 20 octombrie, cu reprezentanții mediului asociativ și ai presei de limbă română din Italia, ambasadorul României în această țară, George Bologan, a atras atenția asupra pericolului pe care îl reprezintă răspândirea teoriilor conspiraționiste în cadrul comunității, a mesajelor false și a știrilor nefondate și neverificate cu privire la vaccinul Covid-19.

De asemenea, participarea la manifestațiile anti-Green Pass a unor concetățeni care au purtat și fluturat drapelul României în mijlocul demonstranților, a adus din partea ambasadorului român următoarele observații: „Guvernul italian a luat măsuri pentru a-și proteja populația, cu ce drept noi, românii oaspeți în această țară, punem la îndoială și contestăm legile acestui stat?”

- Continuarea articolului după publicitate -

Diplomatul român a făcut referire și la situația dezastruoasă din țară: „Plânge pământul acestui neam, deja depopulat”, a spus ambasadorul român amintind de sutele de persoane care au decedat zilnic de Covid în ultima săptămână.

În Italia, numărul lucrătorilor români nevaccinați rămâne încă unul destul de ridicat, iar informațiile false cu privire la vaccin circulă în comunitate fiind preluate de mulți conaționali. Pe lângă toate acestea, conform informațiilor transmise la videoconferință de ambasadorul George Bologan, în rândul muncitorilor români sezonieri au fost găsite persoane cu certificate Covid false.

Redăm mai jos o parte a discursului ambasadorului român în Italia:

„Am avut cazuri de decese și de îmbolnăviri ale compatrioților noștri care lucrau ca muncitori sezonieri, în special în agricultură. Am obligația morală să atrag atenția asupra riscului securității sanitare a cetățenilor români.

De asemenea, am asistat zilele trecute la manifestații denumite no-vax, unele violente, condamnate de întreaga clasă politică peninsulară și de către opinia publică italiană. La aceste manifestații au luat parte, din păcate, și cetățeni români, unii dintre ei purtând drapelul României.

Democrația înseamnă responsabilitate, drepturi și obligații. Nu doresc să emit judecăți asupra principiilor fundamentale și libertății fiecăruia de a avea propriile opinii, doresc însă să reamintesc că o mare parte dintre compatrioții care se află pe teritoriul Italiei sunt rezidenți, nu sunt cetățeni italieni.

Prin urmare, dacă nu aș fi cetățean italian, aș avea rețineri pentru a protesta, mai ales participând la acțiuni violente față de deciziile autorităților unui stat prietenos. Când merg la cineva în casă, din bun simț îi respect regulile casei și nu mă apuc să-i arunc cu vopsea pe pereți sau să-l critic cum își organizează viața, într-un anumit fel.

Guvernul de la Roma a luat măsuri pentru a se proteja împotriva pandemiei, care după cum vedem, în al doilea an, produce efecte dezastruoase pe trei paliere esențiale: economic, social și mai ales uman, provocând deja o stare de oboseală generală.

În Italia, cine nu dorește să se vaccineze poate opta, pe buzunarul propriu, pentru efectuarea de teste, dar nu are nimeni niciun drept să fie iresponsabil față de semenul său, când trăim o dramă.

Am asistat cu toții la unele luări de poziție, au circulat materiale de instigare, persoane care au profitat de buna credință a românilor pentru a le induce în mod înverșunat teorii neverificate, ale conspirației nu știu cui, persoane care în loc să vină cu proiecte constructive au devenit surse de propagare a ignoranței , minciunii, uneori profitând chiar de religiozitatea oamenilor.

Privim în aceste zile cu preocupare la ce se petrece în România. În ultimele zile, numărul deceselor corespund zilnic cu câte o localitate, care este efectiv ștearsă de pe suprafața pământului. 570, 300, 400, sunt comune întregi care dispar sub influența unor indivizi care seamănă neîncredere și diferite teorii conspiraționiste.

Ca român și ca ambasador nu pot rămâne insensibil când patria își pierde un număr însemnat de fii și fiice. Să ne gândim doar când se întâmplă să avem un deces în familie sau în cercul de prieteni, ce senzație de gol avem, darămite când mor sute și sute și ai familii îndoliate și case părăsite. Plânge pământul acestui neam, deja depopulat!

Dincolo de dreptul și libertatea fiecăruia de a avea propriile opinii, când ne pronunțăm asupra vieții oamenilor nu avem dreptul să ne dăm cu presupusul. Ori stăpânim informația din punct de vedere științific, ori nu.

Unii dintre opinenți, cu privire la pandemie, nu cred că pot să facă nici măcar distincția dintre posibilitate și probabilitate, ca să aibă termenii tehnici necesari. Dacă vezi că în secțiile de terapie intensivă din țară peste 90% dintre pacienți sunt nevaccinați, atunci este clar că trebuie să te vaccinezi.

Dacă vecinii și prietenii noștri italieni se vaccinează, personal nu văd de ce noi să nu ne vaccinăm. Este cea mai simplă aplicare a unei metode științifice de acțiune într-un moment extrem de important pentru viața noastră, a tuturor. Din păcate, există o barieră a neîncrederii, care a dus la un dezastru și la cifre teribile ale mortalității. Sunt bariere coborâte de un cumul de factori care țin de educație, de indolență, superstiție, superficialitate, manipulare, iar un sistem de corecție al absurdităților încă nu există.

(…) Când se vorbește de certificate de vaccinare false, îi întreb pe cei care le-au cumpărat și pe cei care le-au vândut, ce conștiință au? Corupția și minciuna prin care încerci să îți justifici actul imoral se împletesc ducând la orbirea conștiinței și la nașterea monștrilor într-o națiune. Progresele științifice au contribuit la evoluția lumii și ele trebuie puse în lumină. Cantitatea enormă de informații face dificilă diferențierea între informațiile corecte și cele incorecte, strecurate cu scop de dezinformare.

(…) Cei care sunt pentru vaccinare și cei care din motive întemeiate au rețineri, suntem chemați să privim către durerea semenilor noștri, să încercăm să vorbim așezați, să ne reîntregim unitatea prin dorirea de bine a pământului nostru, Să nu stăm spate lângă spate, ci suflet lângă suflet, să comunicăm, să ne ajutăm și să discernem ce este bine și ce nu. Și să alegem ceea ce este bine pentru o comunitate. Să vedem cu ochii minții și ai sufletului și să ne opunem prostiei, manipulării, minciunii și folosirii excesive, până aproape la abolirea de sens, a cuvântului ‘patrie’. Să fim empatici cu compatrioții noștri care trăiesc traume prin pierderea celor dragi.

Coordonata fundamentală a acestui neam este omenia și cred că este soluția la orice fel de criză. Resursele pentru a depăși crizele sunt demnitatea și decența, privind viitorul și întrebându-ne mereu ce va gândi acesta despre noi.”

Susține publicația noastră!

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Mai multe articole mai jos