Amendă în Italia de 4.130 de euro pentru o firmă românească. Un TIR deținut de companie era condus de un moldovean care era angajat la altă firmă

- Conținut sponsorizat -

O firmă de transport din România a fost amendată în Italia cu 4.130 de euro, iar vehiculul acesteia a fost pus sub sechestru administrativ pentru trei luni, după ce agenții de la poliția locală din această țară au descoperit că transporta mărfuri între Slovacia și Italia fără a respecta reglementările europene privind angajarea șoferilor.

Incidentul a avut loc vineri, 22 noiembrie 2024, în timpul unui control de rutină efectuat de echipa de verificare tehnologică a poliției locale din Brescia, informează publicația Prima Brescia.

Autovehiculul, un tir înmatriculat în România și cu o semiremorcă italiană, a fost oprit pentru verificări detaliate.

În urma controlului, s-a constatat că șoferul desfășura o operațiune de transport denumită „cross trade”, adică transport de mărfuri între două țări diferite de cea în care este înregistrat vehiculul, în acest caz Slovacia și Italia.

Deși inițial părea că șoferul era angajat al companiei de transport române care deținea vehiculul, investigațiile ulterioare au scos la iveală faptul că bărbatul moldovean lucra de fapt pentru o firmă de transport cu sediul în Polonia.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Aceasta reprezenta o încălcare a legislației europene privind relațiile de muncă în sectorul transporturilor.

Ca urmare, șoferul moldovean a fost amendat cu 4.130 de euro, iar tirul a fost pus sub sechestru administrativ pentru o perioadă de trei luni.

Autoritățile au subliniat importanța respectării stricte a normelor europene pentru a preveni astfel de încălcări și pentru a asigura concurența loială în sectorul transporturilor.

- Mai multe după publicitate -