Apel al autorităților române: nu plecați la muncă în străinătate înainte de a vă informa despre condițiile și riscurile la care puteți fi supuși

Astăzi, miercuri 9 august, la Botoșani, Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Andreea Păstârnac, a lansat  campania națională „Informare acasă! Siguranță în lume”, destinată românilor care doresc să muncească în străinătate, informează Agerpres.

Potrivit ministrului, campania vizează, în principal, românii care lucrează în Italia, Spania sau Marea Britanie, țări în care există cele mai mari comunități românești.

Campania își propune să informeze asupra drepturilor pe care persoanele care vor să se stabilească în afara granițelor le au în țările membre ale Uniunii Europene, precum și asupra riscurilor la care se expun odată cu decizia de a munci în străinătate.

De asemenea, cetățenii români vor fi informați în legătură cu siguranța la locul de muncă, riscurile unor boli profesionale, protecția față de abuz și exploatarea prin muncă sau orice alt tip, susținerea accesului nediscriminatoriu al lucrătorilor români pe piața muncii, precum și numerele de urgență în caz de necesitate.

„Obiectivul nostru este ca cetățenii să înțeleagă că se pot adresa în orice moment autorității române și autorității din țara unde se găsesc și că este foarte important să nu aștepte să ajungă într-o situație extremă, în care devin victime, pentru că atunci este foarte dificil să mai găsești soluții. De multe ori, cei care ajung la misiunile noastre diplomatice din regiune se găsesc într-o situație extremă care necesită instrumente extreme”, a afirmat Andrea Păstârnac.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Potrivit acesteia, în Italia se regăsesc la muncă peste 1,3 milioane de români, în Spania peste 1,1 milioane, iar în Marea Britanie peste 227.000.

La lansarea campaniei „Informare acasă! Siguranță în lume” au fost prezenți ambasadorul Italiei la București, Marco Giungi, reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Muncii și Justiției Sociale și Ministerul Afacerilor Externe, parlamentari, dar și reprezentanți ai autorităților locale.

Distribuie acest articol