Arestat în Italia românul care își teroriza fosta iubită. Bărbatul i-a incendiat mașina și o amenința cu moartea

În cursul dimineții de miercuri, 29 martie, polițiștii din Italia l-au arestat pe românul Daniel Ionuț Neculae, în vârstă de 37 de ani, destinatar al unui ordin de arest preventiv emis de Autoritatea Judiciară Italiană și al unui mandat european de arestare emis de autoritățile române, informează Treviso Today. Este bărbatul care o persecuta pe fosta sa parteneră, o româncă rezidentă la Treviso.

Bărbatul, fost pompier ISU în România, nu accepta sfârșitul relației dintre ei și a adoptat o conduită persecutorie constând în supravegheri continue, urmăriri, amenințări cu moartea adresate femeii și fiicei sale în vârstă de 5 ani.

O situație de care românca a încercat să se apere pe căi legale, denunțându-l pe bărbatul violent și lansând un apel disperat către autorități: „Arestați-l sau mă omoară”.

„Mi-e frică pentru mine și copilul meu. Nu vom fi niciodată în siguranță, până când nu îl arestează”, a mai spus tânăra de 32 de ani.

„Mă întorc. Mi-am tuns părul ca să nu mă recunoască poliția”, i-a scris bărbatul într-un mesaj de amenințare.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Apogeul a fost atins în noaptea dintre 17 și 18 februarie 2023, când Niculea a incendiat autoturismul Citroen C3 al fostei sale partenere. Polițiștii au găsit atunci un bidon de benzină și un cuțit pe care bărbatul le-a ascuns în clădirea unei ferme abandonate din apropiere.

1200-20230329102812 (3)

După acest episod a fost demarată o anchetă coordonată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Treviso și axată pe rețeaua de contacte pe care cetățeanul român o avea în Italia și care i-a permis să se ascundă pentru o perioadă de timp.

Ionuț Neculae se afla în apartamentul unui conațional. El a fost arestat, dus la închisoarea din Treviso și pus la dispoziția autorităților judiciare. În România era căutat pentru spargeri și proxenetism.

Distribuie acest articol