Creșterea numărului de cazuri noi de Covid-19 a determinat Ministerul de Interne din Italia să autorizeze prefecții să folosească armata în caz de nevoie și în mod special pentru a preveni adunările mari de persoane. Unitățile militare vor putea supraveghea comunitatea „în anumite intervale de timp, în care riscul este mai mare”, făcându-se referire în perioada serilor și a nopților, când sunt organizate în centrele orașelor diverse evenimente de divertisment sau de altă natură.
Autoritățile vor putea așadar solicita pe lângă sprijinul forțelor locale de poliție și ajutorul personalului militar, se arată într-un comunicat al Ministerului de Interne citat de La Repubblica.
După ce regiunea Lazio a instituit măsura obligatorie a purtării măștii de protecție în aer liber, aceasta a devenit obligatorie și în Puglia (dar numai în prezența mulțimilor) în Marche, plus o serie de localități mici, de la Pescia în provincia Pistoia, la Bari Sardo în Ogliastra. Pentru cei care nu respectă măsurile sunt prevăzute amenzi de la 400 la 3.000 de euro.
„Nu pot rămâne tăcut în legătură cu creșterea ritmului de contagiune pandemică și în fața durerii pentru victimele înregistrate zi de zi”, a declarat ieri președintele Mattarella.
Și, deși se iau măsuri imediate pentru stoparea epidemiei, pe masa primului-ministru există proiectul noului decret care ar putea extinde obligația de a purta o mască în aer liber în întreaga țară. Conform surselor, noul decret care va fi semnat de Giuseppe Conte miercuri, 7 octombrie, va acorda regiunilor posibilitatea de a lua măsuri restrictive locale în zonele în care s-au înregistrat creșteri semnificative a numărului de cazuri.
În prezent, în Italia sunt 55.566 de pacienți cu rezultat pozitiv la Covid-19, 3.205 sunt spitalizați și 297 pacienți se află la terapie intensivă. Totalul persoanelor infectate în Italia de la începutul pandemiei este de 322.751, cu 35.968 decese și 231.217 vindecați. Creșterea numărului de teste cu rezultat pozitiv în prezent (+1.569) depășește pe cel al pacienților vindecați (+1.247).