Milano, 22 ianuarie, 2017 – „Armata tăcută a femeilor migrante”

Asociația pentru Drepturile Omului (Associazione per i diritti umani) și A.D.R.I., organizează pe 22 ianuarie 2017, ora 16.00, evenimentul „Armata tăcută a femeilor migrante”, (L’esercito silenzioso delle donne migrante e le loro famiglie lontane), unde va avea loc un dialog, o consultare între femeile participante, migrante, nevoite să ia drumul străinătății pentru a-și găsi un loc de muncă mai bine plătit pentru a oferi un viitor copiilor lor și reprezentanții asociațiilor organizatoare, cu participarea Primăriei din Milano și a Università degli Studi di Milano.

Evenimentul va avea loc în Via Dogana, 2 (MM Duomo), Milano, SPAZIO DOGANA.

Femeile migrante se integrează în nucleele familiare unde își desfășoară activitatea, stabilind relații interpersonale solide, ajungând uneori să se identifice cu membrii acestor familii, unde acordă asistență persoanelor în vârstă sau au rolul de dădacă pentru copii. Munca lor ajută enorm familiile italiene dar dincolo de responsabilitatea cu care își achită sarcinile în sufletul și în mintea acestor femei se duce o luptă continuă, sub semnul lipsei de afecțiune din partea celor dragi, a sentimentului de abandon și al însingurării.

Acest eveniment își propune să dea glas acestor femei care, au uitat să își trăiască viața lor, care acceptă să lucreze la negru uneori, de multe ori pe salarii de mizerie și fără a beneficia de drepturile pe care statul italian le oferă celor ce muncesc pe teritoriul său. De aceea este bine să fie informate despre drepturile, obligațiile și oportunitățile pe care le au, pentru a-și îmbunătăți viața de lucrătoare migrante în Italia.

Femeile migrante, care muncesc în Italia au o serie de îndatoriri, dar și foarte multe drepturi pe care din necunoștință, multe nici măcar nu le solicită.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În cadrul evenimentului, va putea fi vizionat filmul documentar „Figli sospesi”, realizat de Speciale Tg1, o incursiune într-o Românie mai puțin cunoscută, cea pe care mamele, fiicele, surorile românce, sunt nevoite să o părăsească pentru a-și câștiga existența.

Vor lua cuvântul:

Silvia Dumitrache – Președinta A.D.R.I.;

Diana De Marchi – Consilier comunal la Primăria orașului Milano, Președinte al Comisiei pentru oportunități și drepturi civile, profesor;

Paola Bonizzoni – sociolog, cercetător la Departamentul de științe sociale și politice în cadrul Università degli Studi di Milano;

Elienor Llanes Castillo – Presidente MAIA – Migrants’ Advocacy for Integration Association, Filippine

Antonio Buozzi – jurnalist și consultant în comunicare;

Veronica Silva – antropolog;

Moderator:

Alessandra Montesanto – vicepreședinte al Asociației pentru Drepturile Omului

Distribuie acest articol