Asociația română Aletheia Onlus din Italia, concurs de desene pe asfalt în sprijinul copiilor spitalizați

Culori, fantezie și multă veselie pe aleile parcului Suardi din Bergamo, unde sub îndrumarea celor de la Asociația română Aletheia Onlus a fost organizat un concurs de desene pe asfalt în favoarea copiilor bolnavi, care sunt nevoiți să își petreacă timpul pe paturile spitalelor.

Acțiunea caritabilă s-a intitulat simplu, „Disegni sull’asfalto” (Desene pe asfalt) și a constituit practic un concurs cu premii, spre bucuria și încântarea copiilor care au participat.

Asociația română Aletheia Onlus din Italia, concurs de desene pe asfalt în sprijinul copiilor spitalizați. Foto: Bergamo Post

Oana Răduți, președinta asociației Aletheia Onlus a declarat că evenimentul a avut drept obiectiv conștientizarea de către copii mai norocoși a realității celor care se confruntă cu momente de suferință și dificultăți importante. Un prilej de comunicare și socializare a copiilor și a familiilor acestora cu alte familii, prin intermediul unui joc care nu are alte costuri decât cel al cretei colorate.

Asociația română Aletheia Onlus din Italia, concurs de desene pe asfalt în sprijinul copiilor spitalizați. Foto: Bergamo Post

Un joc vesel în aer liber, cu scopuri benefice, pentru a redescoperi importanța de a fi uniți și a găsi pozitivitatea acolo unde ea nu mai există. Pe lângă conștientizarea din partea copiilor, scopurile practice ale concursului „Desene pe asfalt” au fost achiziționarea de biciclete și alte materiale folosite în gimnastica medicală și teste, precum și al unui ecocardiograf pentru cardiologie pediatrică.

Asociația română Aletheia Onlus din Italia, concurs de desene pe asfalt în sprijinul copiilor spitalizați. Foto: Bergamo Post

„În luna septembrie vom organiza din nou un astfel de concurs la Brescia și din nou la Bergamo”, a spus președinta asociației Aletheia Onlus.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Distribuie acest articol